* Agresiunea produsă asupra unei bătrâne în zona Pieței Mari a declanșat convocarea la Primăria Piatra Neamț, prin invitație, a șefilor Poliției Județene, Municipale, Locale, precum și a șefului Jandarmeriei, pentru întărirea ordinii și liniștii publice
Primarul de Piatra Neamț, Dragoș Chitic, i-a invitat, ieri, la sediul Primăriei, pe șefii instituțiilor cu atribuții pe linia asigurării ordinii și liniștii publice, după cum informează un comunicat de presă. La întâlnire au participat comisar șef Paul Tablan – șeful Inspectoratului Județean de Poliție Neamț, colonelul Eugen Todoruț – șeful Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț, comisar șef Radu Berejan – șeful Poliției Municipiului Piatra Neamț, precum și director executiv Eugen Pancu – șeful Poliției Locale Piatra Neamț, după cum mai precizează comunicatul citat.
Înțelegem că una dintre concluziile întâlnirii a fost aceea că Poliția Locală ar putea să fie mult mai atentă la ordinea publică decât la mai mănoasa siguranță rutieră, unde se încalecă, și așa, peste Poliția Națională. Chiar și în cazurile în care polițiștii locali sunt simpli spectatori la agresiuni. Evident, comunicarea oficială folosește altă înlănțuire de argumente și altă terminologie. Le redăm ca atare.
Pentru creșterea eficienței activității celor trei instituții publice cu atribuțiuni de asigurare a ordinii și liniștii publice în municipiul Piatra Neamț, precum și pentru sancționarea și prevenirea comiterii de fapte antisociale, s-a stabilit un plan comun de măsuri pentru perioada imediat următoare:
– Monitorizarea mai atentă de către toate cele trei instituții a zonelor în care s-au produs în mod frecvent încălcări ale legii;
– Dispozitivele de siguranță și ordine publică vor fi adaptate în concordanță cu harta actualizată periodic a zonelor unde s-au produs frecvent fapte antisociale;
– La nivelul Poliției Municipiului Piatra Neamț vor continua întâlnirile de lucru săptămânale ale grupului de coordonare și trasare a sarcinilor care analizează situația săptămânii precedente și stabilește măsurile pentru săptămâna următoare;
– Până la sfârșitul lunii februarie se va elabora Planul de Ordine și Siguranță Publică adaptat nevoilor reale ale orașului, plan care va fi supus spre aprobare Consiliului Local Piatra Neamț. Totodată se va reactualiza Acordul de colaborare între Poliția Municipiului Piatra Neamț, Poliția Locală și Inspectoratul de Jandarmi Județean Neamț;
– Poliția Locală va reduce numărul de lucrători din cadrul Biroului Siguranță Rutieră până la minimum necesar și va suplimenta lucrătorii din cadrul Biroului de Ordine Publică. De asemenea, va reduce numărul de agenți de pază de la obiectivele repartizate pentru asigurarea pazei și va angaja pe posturile rămase vacante agenți de ordine publică. Pentru obiectivele respective se va găsi o altă modalitate de asigurare a securității. Această măsură va duce la creșterea numărului de agenți care vor activa în patrule stradale pedestre.
– Inspectoratul de Jandarmi Județean Neamț va funcționa cu efectivele de ordine publică suplimentate pe schimburile 2 și 3;
– Gruparea mobilă a Jandarmeriei Bacău va continua desfășurarea activităților preventive pe raza municipiilor Piatra Neamț, Roman și Bicaz.
Bătrâna agresată și polițistul local spectator
Primarul Dragoș Chitic a cerut lămuriri referitoare la cazul concret de vineri, 5 februarie, când o bătrână a fost agresată în zona Pieței Centrale, cât și despre polițistul local care se afla în zonă în acea perioadă. Poliția Municipiului Piatra Neamț a deschis dosar penal și face cercetări în acest caz, iar șeful Poliției Locale – Eugen Pancu a precizat că s-a dispus imediat analiza situației polițistului în Comisia de Disciplină a Poliției Locale.
„În cadrul discuțiilor am identificat și existența unui vid legislativ referitor la minorii cu vârsta mai mică de 14 ani care, în conformitate cu actualele norme legale, nu răspund penal. Solicit Guvernului României să urgenteze aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 272 din 2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului“, a declarat primarul Dragoș Chitic.
Comisarul Șef Radu Bejan – Poliția Municipiului Piatra Neamț a menționat că în anul 2015 s-a constatat o scădere a infracționalității sesizate și implicit a celei stradale, comparativ cu anul 2014. „Solicit tuturor instituțiilor cu atribuții de asigurare a ordinii și liniștii publice în Piatra Neamț să își facă treaba într-un mod eficient pentru ca municipiul Piatra Neamț să își mențină statutul de oraș sigur și pentru ca noi pietrenii să ne simțim protejați“, a declarat Dragoș Chitic. (Z.C.)