În weekend, poliţiştii au aplicat şoferilor amenzi de peste 22.000 de lei
În Bicaz a fost mare forfotă în weekend, când poliţiştii au stat cu ochii pe traficul rutier. Astfel, poliţiştii Serviciului Rutier Neamț împreună cu formaţiunea de profil din teritoriu, sprijiniţi de poliţişti de siguranţă publică din zona Bicazului au acţionat pe raza orașului Bicaz și a comunelor arondate şi surprizele nu au întârziat să apară. Patru şoferi au rămas fără permis de conducere şi alţii au luat amenzi în valoare totală de peste 22.000 de lei. “În cele două zile de acţiune, au fost constatate două infracțiuni privind conducerea sub influența alcoolului şi au fost sancţionate 46 de fapte contravenţionale, toate pentru încălcări ale normelor legale privind circulaţia pe drumurile publice. Valoarea sancţiunilor aplicate este de 22.620 lei. În total au fost reţinute patru permise de conducere, din care trei pentru consum de alcool. În total, în cadrul acţiunii au fost testaţi cu aparatul etilotest 92de conducători auto”, a precizat subinspector Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ. Oamenii legii accentuează că şofatul sub influența băuturilor alcoolice reprezintă una din cauzele principale ale agravării consecințelor accidentelor rutiere. Poliția Română, prin structurile de profil, acționează permanent pentru salvarea de vieți și sancționarea celor care nu respectă regulile de circulație și pun în pericol participanții la traficul rutier. Pentru o călătorie în siguranţă, în contextul avertizării meteorologice, polițiștii nemțeni recomandă şoferilor să conducă prudent, să adapteze continuu viteza de deplasare la condiţiile de drum şi trafic şi să ia în calcul faptul că spaţiul defrânare creşte substanţial atunci când carosabilul este umed.Pentru prevenirea producerii accidentelor de circulaţie pe fondul condiţiilor meteo nefavorabile, poliţiştii recomandă conducătorilor auto să se intereseze cu privire la starea meteorologică de pe traseul pe care urmează să îl parcurgă. În situaţia conducerii autovehiculelor pe timp de ploaie, este necesară utilizarea luminilor de întâlnire şi pe timpul zilei, pentru toate categoriile de drumuri, precum şi a celor de ceaţă, în cazul apariţiei acestui fenomen. Totodată, poliţiştii le recomandă pietonilor să traverseze numai prin locurile marcate corespunzător, după o temeinică asigurare şi să evite pe cât posibil deplasarea pe şosea.
Geanina NICORESCU