“Marele nostru avantaj e că avem posibilitatea să “îmbogăţim” serios resursele bugetare pe seama finanţărilor externe”, declară primarul Petru Bîia
Rep.: Sunteţi un primar cu o bună experienţă acumulată în gospodărirea unei comunităţi rurale. Şi nu-i vorba de o comună simplă, ci una de munte, foarte mare, cu problemele şi cu “pretenţiile” ei. Cum v-aţi descurcat în acest an? Unul mai deosebit, marcat de evenimente de tot felul.
Petru Bîia: Ceea ce defineşte cel mai bine acest an e austeritatea. Cum a fost peste tot de altfel, că nu facem noi, Primăria Poiana Teiului, o excepţie. Am spus-o în repetate rânduri: marele nostru avantaj e că avem posibilitatea să “îmbogăţim” serios resursele bugetare pe seama finanţărilor externe, pe care nu trebuie să le ratăm nici în ruptul capului. Mai ales că pentru investiţiile de interes public fondurile europene alocate sunt integral nerambursabile. Trebuie doar să realizezi investiţiile respective la timp, să respecţi cu stricteţe cerinţele de finanţare. Că banii vin de la Uniunea Europeană. Foarte mulţi, pe care nici nu trebuie să-i mai dai înapoi. Cu bani europeni am reuşit să facem investiţii mari, cele mai multe vizând modernizarea infrastructurii, de drum, de apă şi canal.
Rep.: Adevărul este că în atragerea fondurilor europene sunteţi un campion redutabil. Aveţi investiţii realizate ori proiecte în derulare de valoare foarte mare. Practic, sunteţi primarul nemţean cu cele mai multe investiţii făcute cu fonduri europene. Motiv pentru care vă propun să le trecem în revistă, să ne spuneţi care este stadiul fiecăreia dintre ele.
P.B.: Suntem “în plan” cu execuţia proiectului integrat de 2,5 milioane euro. Fac precizarea că noi am semnat contractul de finanţare mai târziu comparativ cu colegii mei primari, cei care au participat la ultima sesiune de primire a proiecteleor pe Măsura 322-Renovarea şi dezvoltarea satelor. N-am avut “noroc” din prima, proiectul de la Poiana Teiului a fost declarat eligibil la finanţare abia după soluţionarea contestaţiiilor depuse.
Rep.: Care sunt componentele investiţionale ale proiectului integrat?
P.B.: Toate privesc modernizarea infrastructurii. Mai exact, fondurile europene sunt alocate pentru asfaltarea a 7 km de drum comunal, realizarea reţelei de alimentare cu apă şi de canalizare, construcţia unui centru social de zi pentru elevi, tip after shool, precum şi pentru achiziţionarea unui utilaj multifuncţional pe care să-l folosim la diverse lucrări de interes public. Utilaj pe care deja l-am cumpărat şi care ne va ajuta foarte mult la deszăpeziri.
Rep.: Pe când vor date în folosinţă toate aceste investiţii? Sunt probleme generate de faptul că aţi “pornit la drum” ceva mai târziu?
P.B.: În contractul de finanţare, finele anului 2013 este “data” limită pentru finalizarea tuturor investiţiilor incluse în proiectul integrat. Sunt sigur că ne vom încadra în acest termen. Ba mai mult, cred că le vor termina mai repede, chiar dacă în zona noastră iernile sunt mai lungi şi ne ţin în loc. Avem avantajul că unele lucrări sunt avansate.
Rep.: Tot cu fonduri europene mai aveţi aprobată finanţarea la încă două proiecte. Despre primul vă rog să ne vorbiţi. Cel în valoare de un milion de euro, nerambursabil.
P.B.: Prin acest proiect ni s-au alocat banii necesari pentru modernizarea drumului ce duce spre Mănăstirea Petru Vodă. Este vorba doar de o singură porţiune din acest drum. Pentru atât ni s-a dat bani prin acest proiect. Pentru a moderniza întreg drumul până la Mănăstirea Petru Vodă, mai este nevoie de o finanţare.
Rep.: Unde aţi găsit şi cea de a doua finanţare?
P.B.: Singura soluţie erau resursele bugetului local. N-am avut încotro şi a trebuit să umblăm în vistieria primăriei.
Rep.: Lucrările sunt începute?
P.B.: Sigur că da. Trebuie să turnăm asfalt pe porţiunea de drum rămasă, în lungime de 1,2 km. Este investiţia care o facem pe banii noştri, în completarea celei care se realizează cu fonduri europene integral nerambursabile.
Rep.: Cel de al treilea proiect european?
P.B.: Este vorba de o investiţie mai amplă, de reală utilitate publică. Banii alocaţi prin acest proiect sunt destinaţi lucrărilor de corectare a doi torenţi montani, Pârvu şi Faurul. Avem mari necazuri cu inundaţiile în acea zonă. Am semnat contractul de finanţare, pregătim toate documentaţiile necesare achiziţiilor publice, în baza cărora pot demara lucrările în teren.
Rep.: Ca să rămânem tot în zona finanţărilor europene, o să vă întreb de banii europeni daţi pentru dezvoltarea turismul rural. V-aţ băgat şi aici?
P.B.: Nu. Asta pentru că deja avem în derulare un proiect pe care îl implementăm în parteneriat cu Consiliul Judeţean Neamţ. El se va materializa în construcţia centrului de informare turistică. Finanţarea europeană alocată, pe Măsura 313- Dezvoltarea turismului rural, administraţiilor publice locale este destinată tot unui astfel de obiectiv investiţional. Dacă am fi făcut vreun proiect, ar fi însemnat să solicităm o dublă finanţare.
Rep.: Special am lăsat mai la urmă întrebarea referitoare la reţeaua unităţilor de învăţământ. Noul an şcolar v-a prins cu o problemă tot nerezolvată. Nu din vina dumneavoastră!
P.B.: Vă referiţi la şcoala începută de prin anul 2008, care nici acum nu-i terminată. Asta nu s-a întâmplat numai la noi, ci în mai multe localităţi rurale. Aceste investiţii urmau să se realizeze cu fonduri externe. La început banii au venit la timp, după care au urmat multe poticneli financiare. Constructrul a fost de bună credinţă şi a lucrat o vreme pe datorie. Dar nu putea rezista aşa la nesfârşit. Ne-a fost foarte greu să găsim spaţiile de şcolarizare necesare. Am fost nevoiţi să ducem o clasă în clădirea bibliotecii comunale.
Rep.: Proiecte de viitor?
P.B.: Am în atenţie un proiect pentru construcţia unei baze sportive multifuncţinale. Este o investiţie pe care o vom realiza tot cu fonduri europene alocate prin programul Leader, derulat prin intermediul Grupului de Acţiune Locală “Ceahlău”, din care face parte şi comuna noastră. În perspectivă, GAL-rile reprezintă o oportunitate financiară care nu ar trebui să ne scape nici o clipă din atenţie. Prin ele se vor derula de acum înainte fondurile europene destinate comunităţilor locale, grupate zonal.