PNL zice că mai crede în două tururi

PNL 7 feb 2016Subiectul alegerilor primarilor într-un singur tur de scrutin a fost, ieri, reabordat de președintele PNL Neamț, Mugur Cozmanciuc, cel care a precizat că partidul va continua demersurile, astfel încât în iunie, când vor fi alegerile locale, ele să se desfășoare în două tururi de scrutin. „Vom  continua să susținem această variantă, care ni se pare a fi singura cu adevărat democratică, fie în Parlament, fie prin ordonanță de urgență. Este voința cetățenilor, a fost vocea străzii după tragedia de la Colectiv, de care PSD nu ține seama“, a spus Cozmanciuc.

Potrivit senatorului Eugen Țapu, înțelegerea dintre PSD, UNPR și ALDE include și susținerea alegerii primarului doar într-un singur tur, „o variantă împotriva cetățenilor acestei țări“.

Senatorul a precizat că cele două partide – UNPR și ALDE – sunt într-un raport de subordonare direct PSD-ului și că se vor substitui acestei sigle. „Există o polarizare a politicii, PNL, de o parte, de cea dreaptă, și PSD care include ALDE și UNPR“, a declarat Eugen Țapu. (M.O.T.)