PNL Neamţ merge cu Iohanis

lazar

Liberalii nemţeni vor merge la alegerile din interiorul partidului pe mână candidatului Klaus Iohanis, anunţă vicepreşedintele PNL Neamţ, George Lazăr.
PNL Neamţ nu a luat încă o decizie oficială, nici nu au fost stabiliţi delegaţii care vor merge la finele lunii iunie la Congresul de la Bucureşti, dar vicepreşedintele Lazăr spune că aceasta este opinia sa întemeiată şi pe discuţiile pe care le-a avut până acum şi cu alţi lideri PNL din Neamţ.
Cum deocamdată şi-au anunţat intenţia de a lua locul lăsat vacant de Crin Antonescu doar Klaus Iohanis şi Ioan Ghişe, opţiunea nemţenilor pare motivată fie şi prin prisma faptului că primarul Sibiului are o şansă reală în a fi candidatul pentru Cotroceni al viitoarei forţe politice care va rezulta din fuziunea PNL + PDL. Mai ales că “poza” lui Iohanis are priză la public în oricare variant dintr-un eventual tandem electoral, adică să fie anunţat ori ca opţiunea pentru Preşedinţie, ori ca variantă de viitor prim-ministru, după cum spune tot Lazăr.
Pentru şefia vacantată a PNL se anunţase şi veşnicul candidat Ludovic Orban dar, la scurt timp, acesta a renunţaţ la intenţie, anunţând că-l va susţine tot pe Iohanis.
Şi, pentru ca tămbălăul şi circul să fie deplin în PNL, Ioan Ghişe a anunţat pe internet că noua conducere interimară a refuzat să-i ofere baza de date a partidului (cu numere de telefon şi e-mailuri) şi că în astfel de condiţii e nevoit să-şi înceapă campania internă de pe un site, adresându-se internauţilor.

D. VINCA