La alegerile din 2012, liberalii – care candideseră sub sigla USL – au obţinut un singur deputat, Dorinel Ursărescu, şi un singur senator, Eugen Ţapu.
Mişcările din partid l-au pierdut pe Ursărescu şi l-au adus pe Mugur Cozmanciuc, de la Iaşi, lider de filială, aşa că PNL avea tot doi parlamentari, în timp ce PSD avea cinci – patru deputaţi şi un senator, UNPR – un deputat şi un senator, PP-DD un deputat, PDL – doi deputaţi şi un senator, PC – un deputat.
Între timp, de la PSD a plecat la PNL Vlad Maroci, iar duminică s-a înscris în PNL Cătălin Drăguşanu. Astfel, PNL are trei deputaţi şi un senator, PSD a rămas cu un singur deputat din 4 – Ioan Munteanu, prin plecările lui Ionel Arsene (preşedinte CJ), Vlad Marcoci (PNL), Liviu Harbuz (PMP).
Cu aşa grădină bogată, PNL are o problemă, mai urâtă ca în 2012, când l-a lucrat pe Andrei Ignat pe ultima sută de metri. Cum împarte 4 parlamentari la 1-2-3 locuri eligibile? Mugur Cozmanciuc va fi pe primul loc pe listă, fireşte, ca şef de filială. PNL mai poate spera la eligibilitate pe locul 2, dar cu cine? Cu Marcoci sau cu Drăguşanu? Nemaivorbind de Senat, unde poftele-s cât palatul Parlamentului.
Plecarea lui Drăguşanu spre PNL şi declaraţia sa potrivit căreia „va sprijini partidul în alegerile parlamentare”, poate să însemne fie că va sta pe margine şi va da o mână de ajutor, fie că va candida aducând cu sine povestea unui 14 la sută la Piatra Neamţ în 5 iunie, procent care nici pe departe nu mai poate fi acelaşi la parlamentare.
Una peste alta, mai mult sau mai puţin la fel ca în alte partide – problema desemnării candidaţilor pentru Parlament – şi la Camera Deputaţilor, şi la Senat – e o bătălie între cel puţin 4 parlamentari, nemaivorbind de primari sau, de ce nu, foşti primari.
M.O.T.
