PNL cere un guvern care să sprijine Moldova

cozmanciuc2*”Obiectivul meu pentru Moldova este reducerea decalajului de dezvoltare economică”, susține șeful PNL Neamț

”Evenimentele din ultima vreme ne arată clar faptul că este nevoie de un Guvern care să lucreze pentru electoratul român, și nu pentru interesele de grup sau personale”, a declarat Mugur Cozmanciuc, președintele PNL Neamț.

Potrivit deputatului, ”votul din noiembrie 2014 trebuie să aibă reprezentare reală și în Parlament. O majoritate guvernamentală constituită în jurul PNL ar garanta românilor stabilitate politică și realizarea reformelor economice necesare”.

Cozmanciuc a precizat că ”PNL  poate alinia oricând un guvern mai bun decât cel al PSD. Un guvern liberal va acționa, printre altele, pentru un nou model de dezvoltare regională, pentru dezvoltarea infrastructurii de transport și pentru dezvoltarea durabilă a agriculturii. Am amintit doar aceste obiective pentru că ele se vor aplica și Moldovei, iar pentru mine Moldova reprezintă o prioritate.  Mai mult,  îmi doresc ca județul Neamț să fie un proiect economic de succes, un proiect de succes care să fie aplicabil în toată Moldova.Prin urmare, obiectivul meu pentru Moldova este reducerea decalajului de dezvoltare economică în raport cu celelate regiuni istorice ale României.

M.OT.