PMP Neamț: Suta de euro pentru profesori și internet gratuit în mediul rural

mot-pmpConducerea PMP Neamț a expus, ieri, două subiecte importante – cel al extinderii rețelei de internet gratuit în mediul rural și alocarea a o sută de euro pentru fiecare profesor, în vederea maximizării procesului didactic.

Cu toate că s-ar părea că internetul gratuit este mai ușor de asigurat, alocarea banilor pentru profesori pare mult mai grea, în condițiile în care, în sistemul actual, se fac greu decontări și pe tichetele de transport ale cadrelor didactice navetiste.

Prim-vicepreședintele PMP Neamț, deputatul Liviu Harbuz, a declarat că va depune, săptămâna viitoare, douăproiecte de lege privind educația.

Chiar dacă subiectele nu sunt în sine noi, elefiind suspendate în stadiul de propuneri în urmă cu 6 ani,au fost reluate de către parlamentarii PMP de Neamțși cu găsirea surselor de finanțare, posibil prin proiecte europene. Una dintre aceste propuneri,cea privindalocarea sumei de 100 de euro pentru perfecționarea cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, vizează tot personalul didactic, începând de la educatori și terminând cu maiștri școlari.Cei circa 450 de lei lunar vor avea o destinație care, pentru foarte mulți profesori, ar elimina o parte din problemele pe care le au în procesul didactic:planșe, piese, dispozitive, reprezentări grafice etc.

Internet gratuit în mediul rural

Noutatea inițiativeiPMP Neamț a fost prezentată de președintele partidului, Laurențiu Dulamă, și se referă la amplificatoare de semnal wireless, ca element de precizie într-o inițiativă mai veche. Implementarea sistemului de internet gratuit în mediul rural n-ar costa foarte mult, deputatul Harbuz estimând pentru echipamente cel mult 150 de euro pentru fiecare echipament.„În mediul urban, internetul cu accesibilitate gratuită se dezvoltă deja mult mai repede, pe cale naturală. Prin acest proiect noi intenționăm tocmai să reducem decalajul dintre urban și rural pentru că accesul la informație înseamnă educație, cultură și dezvoltarea de oportunități“, a explicat Liviu Harbuz.

„Așa s-ar facilita accesul la internet în școli, primării, biblioteci comunale sau în alte instituții unde deja există semnal. Știm că în mediul urban acest sistem funcționează bine, de aceea considerăm că și cetățenii din mediul rural trebuie să aibă acces on line la informație“, a precizat Laurențiu Dulamă. (M.O.T.)