Organizaţia Neamţ a Partidului Mişcarea Populară îşi va alege şefi locali şi judeţean în mod statutar, în luna septembrie, când vor fi organizate conferinţe pe filiale, care se vor încheia cu cea de la judeţ, unde noul preşedinte va fi ales prin vot.
Istoria PMP –ului a început şi la Neamţ, ca de altfel, în toate judeţele, cu un nucleu desprins din proaspătul dizolvat PDL, pe mâna fostului lider Gheorghe Ştefan. Rând pe rând, s-au perindat la acest partid nume – unele grele, altele, doar cunoscute – fostul senator Toader Mocanu, foştii parlamentari Elean Udrea, Mihaela Stoica, a fost chiar la Neamţ Cristian Diaconescu, ex consilierul prezidenţial a lui Băsescu.
Organizarea fost lăsată însă, pe umerii unui ardelean care a s-a ocupat cu măiestrei de acest lucru, până la PMP, la o grămadă de partide în Neamţ – Adrian Carabeţ, şi actualului vicepreşedinte de la judeţ, Laurenţiu Dulamă.
În momentul de faţă, există o conducere interimară cu un preşedinte şi doi vice-preşedinţi, bine ancorată în administraţia pietreană: viceprimarul Bogdan Gavrilescu (preşedinte) şi vicepreşedinţii Alin Ionuţ Moroşanu – Parking, respectiv Cristian Sauciuc, proaspăt director la Salubritas.
Pemepiştii au început întâlnirile de partid pe secţiile de votare din Piatra Neamţ şi intenţionează să organizeze de Sf. Maria, pe 8 septembrie, o întâlnire mai mare, dedicată, în parte, şi acestei zile.
Bogdan Gavrilescu, preşedintele interimar, spune că PMP este într-o continuă reconstrucţie şi întinerire, cu oameni şi idei noi.
Prima candidatură pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei PMP a şi fost anunţată: Bogdan gavrilescu a declarat că îşi doreşte postul de preşedinte, şi că ştie, de asemenea, că are contracandidaţi.
După conferinţa judeţeană din septembrie, PMP va avea congres în octombrie, tot de alegeri. Neamţul şi-ar dori reprezentanţi în noua structură naţională. Însă, dacă reprezentarea se va face pe criteriile de la ultimele alegeri parlamentare, e mai greu de crezut că vor avea.
Mariana OLTEAN TUDOSE