Suferința părintelui Iustin e, de vreo căteva săptămâni, în buna tradiție românească, subiect de dat cu părerea și, evident, de croit scenarii, de la cele de crunt realism la cele SF la pătrat.
Da, aura de care e învăluită personalitatea duhovnicului de la petru Vodă, crește exponențial interesul pentru cazul său. Poate și puținătatea informațiilor necesare pentru a hrăni nesătula curiozitatea a publicului a contribuit la avalanșa de întrebări. De ce? Dar unde e internat? Sigur și-a revenit? Nu cumva?… Și tot așa.
De aici însă și până ca suferința unui om considerat sfânt în viață să devină trambulină pentru fel de fel de amatori de publicitate, de Mame Omida cu sutană sau cu haine civile parcă e totuși prea mult.
Ieșirea unui preot obscur fix în acest moment cu dezvăluiri evident senzaționale și biensur în exclusivitate sub un titlu demn de Infractoarea Mov („omorât cu premeditare”) arată că da, unii nu au limite. Niciun fel de limite.
Vorbeam zilele acestea cu oameni care îl cunosc pe părintele Iustin sau se pricep la istorie. Crimă așa? Cu plimbarea victimei prin țară, cu expunerea ei mediatică la acest nivel? Haida de! Măi oameni buni, într-un caz similar (că legat de Părintele Iustin mi-e și teamă să vorbesc despre așa ceva), cu un personaj incomod ajuns la o anumită vârstă și cu sănătatea subrezită, o ipotetică lichidare se realizează loco (ai acces, e mai comod, nu dă de bănuit). Sună atât de apocaliptic „omorât în operații” când oricare dintre noi poate da colțul (cum se spune în popor) citind ziarul sau vorbind la telefon că doar trăim în epoca vitezei, a stresului, a afecțiunilor cardiace care ucid năprasnic.
Judecând inclusiv pe baza reperelor strâmbe ale răspândacilor de conspirații, tot apar chestiuni care se bat cap în cap. Pe de o parte ni se tot injectează subiectul nesimpatiei duhovnicului de către capul Bisericii Ortodoxe, acuzat printre altele și de prea mare aplecare spre cele materiale, uitându-se însă, că de ani buni, financiar vorbind, Părintele Iustin a fost un fel de cloșcă cu pui de aur pentru BOR. Păi cine e ahtiat după bani (cum zic unii) și și-ar ucide izvorul de galbeni?
Apoi, faza asta cu doctorul X nu e bun, trebuia să opereze Y că așa vroia asistenta Z e iarăși din manualul lui Tândală. Păi dacă hotărăște fiecare enoriaș, fiecare habarnist în domeniu medical ce și cum nu pe criterii de specialitate ci pe emoție și băgare în seamă, cam ce sobor de medici ar trebui să intre în sala de operație? Ar încăpea?
Oameni buni și oameni răi, dea Domnul ca acest sfânt al zilelor noastre să mai stea în mijlocul creștinilor ani mulți și buni. Dar dacă Dumnezeu se va hotărî, la un moment dat, să-l ia la El, poate se va grăbi și pentru a nu-l mai lăsa în mijlocul unor corbi atât de lipsiți și de minte și de suflet.
Legenda foto:
Kevin Carter a reușit să imortalizeze în sudul Sudanului (1993) imaginea care i-a adus premiul Pulizer (1994), dar și moartea. Fotografia surprinde un copil firav, căzut la pământ din cauza foamei, a cărui moarte era așteptată și urmărită de un vultur. Această imagine îngrozitoare l-a afectat atât de tare pe fotograf, încât la puțin timp după câștigarea premiului s-a sinucis.