Într-o țară în care totul e în oglindă, să nu vă mire dacă după o săptămână de „Școala Altfel” putem vorbi și de „Concediul Altfel”.
Păi, coșul minim de consum e demult un fel de ultima colivă, banii pentru rețete compensate (adică pentru sănătate, pentru viață) se tot diminuează dar guvernanții generoși au crescut ajutorul de înmormântare așa că de ce să nu apară și conceptul „Concediul Altfel”?
Evident că ideea nu zâmbește cu raze și nisip de aur muritorilor de rând ci pare să fie un fel de bonus necontabilizat pentru unele (subliniez UNELE) cadre didactice.
O săptămână întreagă, jurnaliști, părinți, bunici, profesori etc au discutat despre diverse acțiuni organizate de clasele de elevi în cadrul săptămânii „Școala Altfel!”. Propuse de elevi sau profesori, aprobate de conducerile școlilor, activitățile aveau menirea de a oferi un alt tip de educație, mai neconvențional, mai modern, mai blablabla. Și fără doar și poate că în multe cazuri așa și a și fost.
Însă… ei, vedeți, este un „însă”! Unul mare de tot. Unii diriginți, de la clasele mai măricele de gimnaziu sau de pe la altele, de liceu, au tranformat însă respectiva săptămână într-un fel de nesperată și binemeritată odihnă. Sau în timp alocat rezolvării unor probleme personale deși ai au figurat ca prezenți la muncă, drept angajați conștiincioși care pot fi plătiți.
Nu voi înșirui tot pomelnicul de informații auzit de la rude, cunoștințe, colegi de breaslă care au povestit despre micile tertipuri ale unor diriginți. Voi pomeni doar câteva cazuri concrete și definitorii întru înțelegerea fenomenului.
Cazul 1. „Copii, miercuri ne întâlnim la marginea orașului, la adăpostul de câini. Ne întâlnim acolo. Dacă eu nu ajung – sunteți copii mari, nu? – cereți voie să vizitați adăpostul și vorbim după aceea”, a spus un diriginte care nu prea interesat de tonele de lut cu care se puteau întoarce elevii în oraș, din mocirla de la respectivul adăpost. Și nici de buletinul meteo care anunța ploaie la greu pentru ziua respectivă. Copiii s-au uitat pe net, au văzut că a doua zi e … cu bulbuci, au stat acasă sau au mers la un suc. Nici dirigintele nu a ajuns la destinația anunțată. Și ce dacă, undeva acolo în planificări și rapoarte, probabil că acțiunea e descrisă fain de tot.
Cazul 2. „Ce idei aveți voi? Aaa, la cinema? Interesant! Chiar foarte interesant! Unde? La Bacău? Frumos! Aaa, cu trenul și mai frumos!!! Păi facem așa, eu am mâine treabă, mergeți numai voi! Doar sunteți elevi mari. Să fiți cuminți, să nu faceți probeme. Ați plecat deja? Nu-i nimic, vroiam să vă mai întreb ce film rulează, dar nu mai contează, că sunteți copii mari…”. Probabil că într-un raport verificat, cel mult, doar ochiometric, o fi fost trecut vreun nume de film istoric, că dă bine la viitorul dosar de definitivat sau de grad.
Cazul X+1. „Săptămâna asta am treabă. Nu, nu la școală ci la inspectorat. Dar nu cred că trebuie să vă duc eu de mânuță, că nu sunteți mormoloci. Știți unde sunt muzeele, știți unde e Casa Hogaș. Dacă vă întreabă domnul director ceva, știți voi ce să spuneți. Pa!”…
Și astfel, unii diriginți (subliniez UNII) nu au făcut ioc de educație alternativă în respectiva săptămână. Nu și-au văzut elevii și nu au discutat cu ei în această perioadă decât, cel mult, pe facebook: mai un like, mai un share…
Și nu știu de ce am impresia că planificările și rapoartele unor cadre didactice aplicante la săptămâna „Concediul Altfel” au fost și vor fi mai frumos colorate, desenate cu tot felul de tușe și culori și, poate, mai apreciate decât ale celor care chiar au fost cinci zile, zi de zi, împreună cu elevii lor.
Asta a fost, „Concediul Altfel”!…
