Ploi şi frig în Neamţ

ploi_torentiale_53060300

Vremea nu dă semne de redresare, căci finalul lunii august va fi unul friguros şi ploios. Ziua, temperaturile maxime ale aerului nu vor trece de 24 de grade Celsius. Pe timp de noapte, mercurul din termometre va scădea chiar şi până la 9 grade Celsius.

Pentru astăzi, la Piatra Neamţ, meteorologii prevestesc o zi relativ rece şi instabilă. Cerul va fi variabil la acoperit. Ploile pot fi însoţite şi de intensificări ale vântului. La amiază, temperatura aerului va fi de 23 de grade Celsius. Şi mâine, pietrenii vor avea parte de o zi mohorâtă şi rece. Cantităţile de precipitaţii vor fi însemnate cantitativ. Vântul va sufla cu putere. Ziua, mercurul din termometre va urca până la 23 de grade Celsius. După apus, temperatura aerului va fi de doar 13 grade Celsius. Vineri, 30 august a.c., vremea va fi şi mai rece. Pe cer, vor apărea ceva nori răzleţi. La amiază, mercurul din termometre va india 21 de grade Celsius. Noaptea va fi destul de rece, căci minima aerului va coborî până la 9 grade Celsius. În ultima zi a lui „Gustar”, timpul va avea acelaşi aspect, însă nu va ploua.

V. ANDRIEŞ