Plăţi şi executări silite la Fisc  

finanteMediul privat a contribuit, în primele cinci luni ale anului, cu peste 420 de milioane de lei la bugetul administrat de Finanţele Publice Neamţ. Cu alte cuvinte, intreprinzătorii nemţeni au achitat, în perioada ianuarie – mai obligaţiile înregistrate faţă de bugetele de sănătate, de pensie, precum şi cele rezultând din operaţiunile comerciale derulate, cum ar fi impozite şi taxe. “În contul bugetului de stat au fost achitate peste 179 milioane lei, la bugetul asigurărilor sociale de sănătate au fost virate 69,5 milioane lei, în contul bugetului de pensii au fost achitate peste 166 milioane lei, iar la şomaj au fost plătite 5,22 milioane lei în perioada amintită”, a declarat Cristina Ionescu, purtător de cuvânt al Administraţiei judeţene a Finanţelor Publice Neamţ.

Pe partea de recuperare silită, inspectorii au avut în vedere sume ce au depăşit 88 milioane de lei de la începutul anului. Au fost atraşi, în final, după emiterea somaţiilor, după poprirea conturilor şi după valorifcarea bunurilor sechestrate peste 40,4 milioane lei, ceea ce reprezintă jumătate din total. Bunurile mobile şi imobile supuse sechestrului sunt în valoare de 7,4 milioane lei, proprietarii efectuând plăţi de 2,55 milioane lei după ce s-au văzut cu bunurile imobilizate de Fisc.

Cristina IORDACHE