Plăţile pentru subvenţia la bovine vor începe mai târziu anul acesta, cel mai probabil pe la sfârşitul lunii martie. Întârzierea se datorează faptului că, acum, se lucrează, mai exact se pun pe bazele unui nou program de ajutor de stat. Asta ca urmare a faptului că Ministerul Agriculturii a reuşit să extindă cu încă 7 ani, adică până în anul 2020. Numai că, între timp, s-a schimbat procedura de alocare a plăţilor privind sprijinul financiar alocat la specia bovine.
Până acum plata sprijinului financiar se făcea prin raportarea la efectivele care existau în gospodăriile fiecăruia la 1 ianuarie ianuarie 2008. Acum mai marii agrciculturii au reuşit să schimbe data de referinţă, să fie ianuarie 2013, astfel încât plăţile să se facă exact la ceea ce are fiecare în gospodărie. O treabă foarte bună! Numai că regulamentul spune că trebuie să fie un minim 90 de zile pentru control, motiv pentru care încă nu au început plăţile la bovine. De aici rezultă că plăţile la subvenţia pentru bovine vor putea începe abia după sfârşitul lunii martie.
La nivelul judeţului Neamţ, în contul anului 2013, au fost depuse 5800 cereri, pentru un efectiv total de 33.800 capete bovine. Cuantumul subvenţiei, în urma negocierilor de la Ministerul Agriculturii, s-a stabilit a fi de 431 lei pe cap de bovină.
Tina CONDREA