Pistolar condamnat cu suspendare și 120 zile de muncă fără bani

 

Judecătoria Roman l-a condamnat pe Mihai Adrian Buză, de 30 de ani, la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni, cu suspendare pe 3 ani supraveghere, pentru încălcarea regimului armelor și munițiilor. „În baza art. 396 alin. 10 C. p.p. condamnă pe inculpatul Buză Mihai Adrian la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prev. de art. 342 alin. 1 Cod penal. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani“, se arată în minuta de ședință.

Romașcanul mai are câteva obligații de îndeplinit, printre care să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate și să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Roman sau altă unitate din subordine pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare, fără însă să i se interzică a deține sau folosi arme.

Necazurile i s-au tras tocmai de la o armă. În noaptea de 1 spre 2 ianuarie 2016, în timp ce era la o petrecere, Buză a amenințat câteva persoane cu un pistol cu gloanțe de 9 mm. Printre gazde erau rude și prieteni de etnie, care la un moment dat, pe fondul consumului de alcool, s-au luat la ceartă, iar Buză a intervenit, scoțând pistolul din rucsac și „reușind“ astfel să calmeze spiritele. Numai că cineva a relatat a doua zi incidentul la poliție și pistolarul s-a trezit cu percheziție acasă. Polițiștii au găsit în casa unde inculpatul locuiește fără forme legale, un rucsac în care era un pistol letal, de calibru 9 mm, mai multe cartușe și un încărcător de pistol. Romașcanul ar fi adus pistolul marca Heckler & Koch din Germania, de unde revenise înainte de sărbători.

Mihai Adrian Buză a fost eliberat din arest la momentul pronunțării sentinței și până acum aceasta nu a fost atacată. (C.I.)