Pietrenii luptă la Târgoviște

lupteTrei dintre cei mai reprezentativi sportivi ai secției de lupte greco-romane de la CS Ceahlăul Piatra Neamț vor concura astăzi în finala Cupei României, rezervată cadeților, competiție care este găzduită de sala Sporturilor din Târgoviște. La categoria 54 de kg, Codrin Maxim va încerca să obțină medalia de aur, după ce la începutul acestei luni a cucerit medalia de bronz tot la Cupa României, însă în competiția rezervată juniorilor. Daniel Potoschi, campionul național de cadeți, la lupta la categoria 58 de kg, iar Călin Ionescu, medaliat cu bronz la naționalele de cadeți, la urca pe saltea în limitele categoriei 63 de kg.

Toți cei 3 luptători pietreni, însoțiți de antrenorul Ioan Purcaru, se află de miercuri în orașul de sub turnul Chindiei, ieri au efectuat proba cântarului, iar astăzi vor intra în competiție. La Cupa României de la Târgoviște, unde se vor lupta toate cele 3 stiluri, greco-romane, lupte libere și lupte feminin, participă cei mai buni sportivi din țară la această categorie de vârstă.

„După ce au confirmat la naționalele, la individual, unde au fost medaliați, e clar că și aici ne dorim medaliile cele mai strălucitoare pentru sportivii noștri. Îi văd hotărâți, mi-au spus că nu vor să piardă niciun meci pentru a își îndeplini obiectivele. S-au pregătit foarte bine, sunt într-o formă sportivă excelentă și, chiar dacă Potoschi și Ionescu nu au mai avut de ceva timp un concurs oficial, am mare încredere în toți 3“, a declarat antrenorul Ioan Purcaru, cel care la finele săptămânii trecute a fost invitat de federație la Cupa Europei pe Națiuni, un turneu internațional rezervat seniorilor, care s-a desfășurat la București. Acolo a concurat pentru România și Mihai Mihuț, fostul sportiv de la CS Ceahlăul, care acum reprezintă clubul Astra Arad. La categoria 66 de kg, Mihuț a cucerit medalia de bronz pentru țara noastră, un rezultat bun pentru sportivul pietrean, care luptă și pentru un club din Germania, în competiția pe echipe. „Mihuț a luptat bine la București, la un concurs destul de tare cu sportivi valoroși din străinătate. Se vede că se pregătește foarte bine la clubul din Arad, un club specializat pe lupte greco-romane, dar l-a ajutat și experiența din Germania“, a completat Ioan Purcaru.

Cupa României de la Timișoara nu este ultimul concurs pentru luptătorii pietreni din 2016, ei urmând să participe în perioada 2-4 decembrie, la un turneu internațional la Satu Mare, Cupa Cetate Ardud, competiție rezervată copiilor, cadeților și juniorilor.

 

Handbal

HCF află sâmbătă dacă mai joacă în 2016

Campionatul diviziei A de handbal feminin, acolo unde evoluează și HCF Piatra Neamț, cât și cel al Ligii Naționale, s-a încheiat în 2016, așa cum a decis în vară FRH, pentru a permite echipei naționale a României participarea la trofeul Carpați, o competiție amicală tradițională organizată de țara noastră, și pregătirea Campionatului European din luna decembrie, care va avea loc între 4 și 18 decembrie în Suedia. În ceea ce privește competiția la divizia A, turul s-a încheiat după disputarea meciurilor din etapa a noua, și se va relua pe data de 8 ianuarie. Cu toate acestea, este posibil ca în Consiliul de Administrație al FRH, care va avea loc sâmbătă la Cluj Napoca, să se decidă ca o parte din meciurile rămase de disputat din tur să se joace în luna decembrie a acestui an.

Până la finalul turului, în divizia A mai sunt de disputat 4 etape. Consiliul de Administrație al FRH are loc în acest an la Cluj Napoca, unde în acest weekend se dispută și meciurile din cadrul Trofeului Carpați. La competiție vor participa România A, România B, Ungaria și Olanda, iar la acest turneu va fi prezent și Dan Valentin, antrenorul de la HCF Piatra Neamț.

„Sâmbătă vom afla dacă mai jucăm meciuri din tur în 2016, după ceea ce va hotărî Consiliul de Administrație. Indiferent de ceea ce se va decide, noi ne aflăm într-o situație foarte grea din punct de vedere financiar, și am fost nevoit să mă împrumut pentru partidele pe care le-am disputat până acum. Le-am dat jucătoarelor 4 zile de pauză după ultimul joc, cel cu Bacău, după care continuăm antrenamentele, dar întrebarea e cu ce putem ține aceste sportive în pregătiri pentru că nu avem bani. E un moment greu, dar avem speranțe că autoritățile ne vor sprijini în continuare, mai ales dacă va trebui să mai jucăm meciuri în campionat anul acesta“, a declarat antrenorul Dan Valentin.

În ceea ce privește parcursul în primele 9 etape din campionat, unde echipa a adunat 13 puncte, după 4 victorii, un egal și 4 eșecuri, tehnicianul pietrean s-a declarat destul de mulțumit, având în vedere tinerețea lotului, problemele cu accidentările dar și cele de ordin financiar. „Cred că acest loc 7 pe care îl ocupăm este unul onorabil, într-un campionat destul de greu, cu deplasări lungi, sunt destul de mulțumit. După un început mai ezitant, partea a doua a turului a fost mult mai bună, am avut o serie de 3 victorii la rând, dintre care două în fața unor echipe cu tradiție la acest nivel, Știința și CSM II București. Să nu uităm că avem o echipă mult schimbată față de campionatul trecut, au apărut jucătoare noi și foarte tinere, care încep să dea randament și să joace ceea ce le cer. Ne-am confruntat și cu 3 accidentări importante, Molnar care între timp a revenit, Oancea și Miron, sportive care se află în plin proces de recuperare. Sunt pierderi importante pentru nou, Oancea, convocată și la lotul de tineret al României, și care marca câte 8 goluri pe meci, și Miron, o jucătoare de bază. În aceste condiții, linia de 9 metri a fost destul de subțire la noi și s-a văzut în unele partide. Dacă reușim să ne așezăm și dacă vom avea liniște din punct de vedere financiar, cred că această echipă va arăta mult mai bine în partea a doua a sezonului, și cu lotul complet. Așteptăm să vedem ce spune federația, dacă nu se va mai juca în acest an, vom mai sta în pregătiri până în preajma sărbătorilor, o scurtă vacanță de iarnă și apoi din nou la muncă, pentru că primul meci oficial bate repede la ușă“, a adăugat Dan Valentin.

Handbalistele de la HCF Piatra Neamț au programat următorul joc în campionat, în deplasare cu Spartac București și, dacă programul rămâne cel stabilit în vară, acesta va avea loc duminică, 8 ianuarie 2017.

Fotbal

Încă nu e vacanță la CSM Ceahlăul

Deși duminică au încheiat meciurile oficiale, ultimul cel din cupă de la Dochia, fotbaliștii de la CSM Ceahlăul nu au intrat încă în vacanța de iarnă. Ei mai au programate antrenamente pe plan local până în jurul datei de 10 decembrie, timp în care vor susține și câteva jocuri test. Unul dintre ele a avut loc miercuri, la Piatra Neamț, cu juniorii de la LPS care activează în liga a patra, pregătiți de Vasile Vamanu. Rezultatul nu a contat pentru cele două combatante, într-un joc în care a fost mai mult un antrenament, și în care antrenorii de la CSM Ceahlăul au rulat toți jucătorii avuți la dispoziție.

„Nu ne-a interesat deloc rezultatul, nici nu am contabilizat cine a marcat, a fost mai mult un antrenament pentru a ține jucătorii pe aceeași linie. Mai facem antrenamente până la jumătatea lui decembrie, apoi vor fi 5 săptămâni de pauză, după care revenim la pregătiri. Nu puteam să le dăm vacanță încă de pe acum, deoarece returul începe abia prin luna martie, o pauză destul de mare și astfel ne deconectam de la meciuri. Testul cu cei de la LPS a fost unul util, și-a atins scopul și ne dorim în continuare amicaluri cu echipe și mai tari“, a spus secundul de la CSM, Valentin Avădanei.

Săptămâna viitoare, Apostol și compania e posibil să joace un amical, pe teren propriu, cu Sănătatea Darabani, locul 2 în liga a patra din județul Botoșani. Pietrenii vor primi zilele următoare un răspuns din partea grupării din Darabani, dacă sunt de acord sau nu să dispute acest amical. Alte formații pe care trupa lui Toader Șteț le poate întâlni în jocuri de verificare în luna decembrie, sunt CSM Roman și Aerostar Bacău.