Pietreanul cu 900 pastile de ecstasy a fost condamnat cu executare

Curtea de Apel Bacău a pronunțat sentința definitivă în cazul pietreanului prins în flagrant cu aproape 900 pastile de ecstasy. Instanța a decis ca Petru Ilie (33 de ani) să execute o pedeapsă de 3 ani și 6 luni, în timp ce complicea lui a rămas cu sentința de 2 ani și 6 luni. În schimb, Maria Adriana Colceag va fi sub supraveghere pe o perioadă mai mică, urmând ca în cei patru ani să execute 60 de zile de muncă neplătită, în folosul comunității. „Majorează cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului Ilie Petru de la 3 ani închisoare, la 3 ani și 6 luni închisoare. Înlătură aplicarea dispozițiilor art.91,92,93 din C.p. față de inc. Ilie Petru. Pedeapsă principală de executat pentru inculpatul Ilie Petru – 3 ani și 6 luni închisoare. În temeiul art.419 din C.p. extinde apelul și cu privire la inculpata Colceag Maria Ariana și reduce cuantumul termenului de încercare stabilit față de aceasta de la 4 ani și 6 luni, la 4 ani“, spune soluția pe scurt a instanței.

Prima instanță stabilise o pedeapsă de trei ani închisoare cu suspendare în cazul inculpatului și respectiv doi ani și jumătate, tot cu suspendare, în cazul femeii, după ce ambii au recunoscut acuzațiile și au cerut să fie judecați în procedura simplificată. Decizia Curții de Apel Bacău este definitivă.
Petru Ilie a fost prins în flagrant cu aproape 900 pastile de ecstasy în urma unei acțiuni a polițiștilor de combaterea criminalității organizate din Neamț și procurori DIICOT Neamț, din ziua de 22 septembrie 2016. Anchetatorii au stabilit că, începând cu anul 2016, pietreanul s-a aprovizionat cu cantități semnificative de droguri de mare risc din afara teritoriului României, în special din Olanda, droguri pe care ulterior le-a introdus pe teritoriul României. Substanțele psihoactive erau apoi comercializate de către inculpat en gros, respectiv în cantități de cel puțin 20-30 comprimate, către făptuitori aflați atât pe raza județului Neamț, cât și în județul Bacău, făptuitori care, la rândul lor, au procedat la vânzarea ulterioară, cu un preț mai mare al tabletelor respective, individual, către diverși consumatori. În ziua de 22 septembrie Petru Ilie a fost surprins în flagrant, în Piatra Neamț, având în posesia sa o cantitate de 884 de tablete ecstasy pe care intenționa să le comercializeze în aceeași zi consumatorilor interesați. El a fost arestat a doua zi de Tribunalul Neamț. (C.I.)