Pietrean mort într-un accident rutier, la Bozieni

Un tânăr de 27 de ani, din Piatra Neamț, a murit după ce s-a izbit cu mașina într-un copac.

Accidentul s-a produs sâmbătă, 18 martie 2017, pe DN 15D, într-un sector de drum în curbă și cu limită a vitezei la 40 km/h. Tânărul conducea autoturismul pe șoseaua națională, în afara localității Bozienii de Sus. După impact, șoferul a rămas blocat în mașină, iar la fața locului au ajuns poliția și pompierii de la Roman. Echipajul de descarcerare l-a scos pe tânăr dinăuntru, dar, din păcate, acesta a murit la spital. „Din primele cercetări, se pare că, în timp ce un tânăr de 27 de ani, din Piatra Neamț, conducea un autoturism pe DN 15D, având direcția de mers Piatra Neamț – Roman, într-un sector de drum în curbă la stânga și de limitare a vitezei la 40 km/h, a pierdut controlul asupra vehiculului și a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune frontală cu un copac. În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală gravă a conducătorului auto, care a fost transportat la Spitalul Municipal Roman, unde ulterior a decedat“, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. (C.I.)