*Şoferul a fugit de la locul accidentului
Cinci accidente s-au produs în două zile la sfârşitul săptămânii trecute, dar cel mai grav dintre ele este cel care s-a petrecut duminică, 12 octombrie, în jurul orei 3. Evenimentul a avut loc în comuna Ion Creangă, un bărbat de 37 de ani aflat pe carosabil fiind acroşat şi lovit de un autoturism. “Victima a fost transportată în comă la spital, iar poliţiştii fac cercetări pentru identificarea şi depistarea şoferului care a fugit de la locul accidentului”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofiţerul de presă al Inspectoratului de Poliţie Neamţ. Tot duminică, la jumătate de oră după miezul nopţii, o maşină s-a răsturnat pe strada Ion Creangă din Târgu Neamţ. Din primele date, se pare că şoferul a intrat cu viteză în curbă şi era băut. “În timp ce un tânăr de 24 ani din Rădăşeni, judeţul Suceava, conducea un autoturism pe str. Ion Creangă din Târgu Neamţ, într-o curbă uşoară la stânga a pierdut controlul asupra direcţiei de mers intrând într-un capăt de pod de pe marginea dreaptă a drumului pe direcţia de mers şi răsturnându-se”, a precizat ofiţerul de presă. În urma impactului, conducătorul auto și doi pasageri aflați pe bancheta din spate, doi tineri de 22 și 20 de ani, din Rădășeni, Suceava, au ajuns la spital cu numeroase contuzii. “Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv, fapt pentru care i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii continuă cercetările pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă faptă şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului”, a mai spus subinspectorul Elena Bulgărea.
Tot din cauza alcoolului un pietrean a intrat cu maşina într-un stâlp. Accidentul a avut loc sâmbătă dimineaţă, din fericire şoferul era singur în maşină. “În ziua de 11 octombrie, în jurul orei 9, Poliția municipiului Piatra Neamț a fost sesizată despre faptul că pe str. Fermelor a avut loc un accident rutier, în care a fost implicat un autoturism, al cărui conducător auto, un bărbat de 50 de ani, din Piatra Neamț, nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de carosabil umed, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un stâlp din beton, autoaccidentându-se”, a spus oficialul poliţiei. Bărbatul a fost testat, rezultatul fiind pozitiv la alcool, aşa că pietreanul este cercetat penal. După-amiază, la Ruginoasa, un alt şofer s-a accidentat din cauza neatenţiei, de această dată. Poliţiştii din comună au fost solicitaţi în jurul orei 16,50 şi în urma cercetărilor au stabilit că în timp ce bărbatul de 43 de ani, din Pipirig, conducea autoturismul pe DJ 157I, pe fondul neatenţiei în conducere a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un cap de pod, răsturnându-se și autoaccidentându-se. “Conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatul etilotest și i-a fost recoltată o probă biologică, pe cea de-a doua refuzând-o”, a adăugat ofiţerul de presă.
Vineri, în jurul orei 14, o adolescentă a fost lovită de o maşină al cărei şofer a părăsit locul accidentului. Tânăra, de 15 ani, din Borleşti, era pe strada Alexandru Lăpuşneanu, din Piatra Neamţ, când a fost acroşată de un autoturism, iar şoferul a fugit. „Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra Neamț au fost sesizați despre faptul că pe str. Alexandru Lăpușnean a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un autoturism al cărui conducător auto, un tânăr de 25 de ani, din Piatra Neamț, a surprins și accidentat o minoră de 15 ani, din Borlești, care se afla la marginea părții carosabile. În urma accidentului, conducătorul auto a părăsit locul faptei, fiind identificat ulterior pe raza municipiului Piatra Neamț. Din verificările efectuate de către polițiști, a rezultat faptul că tânărul avea dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendat”, a precizat subinspectorul Elena Bulgărea. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducerea unui vehicul având suspendată exercitarea dreptului de a conduce. Seara, la Căciuleşti, un bărbat de 68 de ani, din Girov, a fost tras pe dreapta de poliţişti după ce a fost surprins efectuând o depăşire neregulamentară. Poliţiştii l-au testat şi s-a dovedit că şoferul era sub influenţa băuturilor alcoolice, astfel că acum bărbatul are dosar penal.
Cristina IORDACHE