Piatra Şoimului: investiţii mari în infrastructură

*În fază de proiect, asfaltarea unui drum şi construirea unui pod

Convorbire cu primarul Neculai Nicorescu

Rep.: Cred că sunteţi un primar mulţumit. Spun asta, după ce am tras cu ochiul pe situaţia repartizării pe unităţi administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din TVA şi impozitul pe venit. Comunei Piatra Şoimului i s-au dat cei mai mulţi bani, comparativ cu celelalte primării rurale.

Neculai Nicorescu: Dacă e să judecăm după cerinţele vremurilor de acum, ar trebui să nu fiu mulţumit. Dar, trebuie să ţinem cont de situaţia de criză pe care o traversăm. În aceste condiţii, ar fi păcat de la Dumnezeu să spun că nu sunt mulţumit. Cu toţii am vrea să avem mai mult, să trăim mai bine. Dar dacă nu ai de unde, nu mai zici nimic.

Rep.: Acum, primăriile sunt puse pe jar de arierare. Dacă nu sunt plătite la timp, sunt ameninţate cu blocarea conturilor. E şi cazul Primriei Piatra Şoimului?

N.N.: Nu, noi nu avem de plătit arierate. Am făcut tot posibilul să nu ajungem într-o astfel de situaţie. În termeni mai populari, arieratele ar însemna „să te întinzi mai mult decât îţi este plapuma”. Este cazul celor care au făcut mai multe cheltuieli decât pot plăti. Tot timpul mi-a fost frică de asta. M-am ferit de împrumuturile din trezorerie ori din bancă, ştiam cât de mult trebuie să dau înapoi.  Am căutat pe cât posibil să nu apelez la credite. Cu toate că am realizat investiţii mari în comună. Mă refer la sediul nou de primărie, am construit recent un pod mare, cu 3 deschideri, cu întărituri de maluri cu gabioane. Trebuie să mai fac un pod şi am un drum de asfaltat, ca să mă refer doar la investiţiile mai noi. Am un principiu la care ţin foarte mult. Nu-mi place să fac cheltuieli pe care ştiu că nu am de unde să le plătesc. Nu m-am întins mai mult decât plapuma. Vine data scadenţei, şi ce te faci atunci? De unde dai banii? Acum, Ordonanţa 3 spune clar: primăria care nu achită minim 85 % din arierare, până pe 31 martie, are „şansa” să i se bocheze conturile. Nu-i cazul nostru.

Rep.: Cum reuşiti să ţineţi cheltuielile din scurt, încât să nu ieşiţi cu picioarele de sub plapumă? Ca să vă citez, într-un fel.

N.N.: Acum lucrăm la bugetul pentru anul în curs, deşi nu am primit toate cifrele cu alocările bugetare ce ne revin. Bugetul nu se poate face „pe picior”. Trebuie foarte bine calculat totul, pe fiecare trimestru în parte. Prioritate sunt cheltuielile strict necesare, iar dacă mai rămâne ceva, mai şi investim. Mă rezum la ceea ce am. Nu mizez pe eventuale rectificări bugetare, să fac cheltuieli suplimentare în contul lor. Nu fac asta! N-am făcut-o niciodată! Mai ales că, în ultimii ani, rectificările au fost negative. S-au luat bani, nu s-au dat!

Rep.: Aşa se explică de ce aţi stat ani buni într-o clădire improprie unei primării. Ca să nu zic altfel.

N.N.: Aşa este. Abia anul trecut am reuşit să ne mutăm în primăria nouă, o construcţie deosebită. Am tot adunat bani la fondul de rulment, înainte de a demara investiţia. Chiar îmi era frică la un moment dat, să nu cumva să rămân fără ei. Am construit primăria nouă, dar fără a face arierate.

Rep.: Primăria se vede, este foarte frumoasă, spaţioasă şi judicios compartimentată. Dar nu-i singura investiţie „marca Nicorescu”. Cele mai mari „bătălii” le-aţi dat cu drumurile. La preluarea primului mandat de primar multe erau drumuri de pământ. V-aţi „luptat” şi cu podurile. Le-aţi „biruit” pe toate?

N.N.: Nu. Încă mai mai am de lucru. Proiectele sunt deja întocmite. Mai avem de construit un pod peste pârâul Calu, la Piatra Şoimului. Va fi o investiţie multianuală. Banii disponibili îi vom investi acolo şi vom face economii la celelalte capitole bugetare. Mai avem  de asfaltat un drum, la Piatra Şoimului, până la Stânca Piatra Şoimului. Poate că, între timp, vor mai apărea şi alte şanse de finanţare. Am asfaltat un drum de 2,24 km tot în satul Piatra Şoimului, o continuare la drumul judeţean. Mai e asfaltată o porţiune, cea care leagă satele Piatra Şoimului şi Luminiş, pe scurtătură. Primul pod care s-a construit, cel de la Pughina, nu-i chiar atât de reuşit, chiar dacă a fost proiectat de un profesor doctor universitar. Semn că într-un fel de vede treaba din birou, şi altfel în teren. A trebuit să mai facem şi alte lucrări în acea zonă, întărituri de maluri cu gabioane pe o distanţă de peste 2 km, în amonte de pod. Comuna se compune din 4 sate, Piatra Şoimului, Luminiş, Poieni şi Neguleşti, fiind traversată de două cursuri de apă, Calu şi Iapa. Am lărgit drumurile, le-am balastat, am asfaltat. Am acţionat cu prioritate în punctele strategice. De aia am lăsat la urmă primăria, deşi ne foloseam de o clădire foarte veche, de peste 100 ani. Comuna nu a avut niciodată o clădire special construită pentru sediu de primărie. Nu puteam să fac primărie nouă, din moment ce, în toată comuna, aveam mari probleme cu inundaţiile, de cum venea o ploaie mai mare. Am rezolvat mai întâi cu drumurile, cu  podurile de peste ape. Încă mai avem multe de făcut în acest domeniu.

Rep.: După ce aţi realizaţi toate aceste investiţii de infrastructură, puteţi spune că aţi scos comuna de sub ape?

N.N.: Mai e de lucru în satul Poieni. Drumul de acolo este balastat. În anumite porţiuni, pe malul cursului de apă Calu, când vine apa mai mare, strică drumul. Drumul respectiv a fost prins pentru modernizare  în proiectul integrat, dar n-am primit finanţarea europeană. Am solicitat fonduri guvernamentale pentru asfaltarea lui, pentru a se realiza apărări de maluri şi gabioane.

Rep.: Cum se prezinţă şcolile din comuna Piatra Şoimului?

N.N.: Sunt într-o stare foarte bună. Am profitat de  programele prin care s-au alocat fonduri pentru modernizarea şi reabilitarea unităţilor de învăţământ. Plus fondurile alocate de la bugetul local. Din păcate, după ce le-am modernizat, suntem nevoiţi să închidem unele şcoli. Le putem întreţine, le putem conserva. Dar nu le mai folosim, pentru că nu mai avem elevi. Mulţi dintre ei au urmat părinţii plecaţi la muncă în străinătate. Suntem o comună mare, situată pe locul IV în judeţ, ca număr de locuitori. Dar avem foarte mulţi plecaţi afară, la muncă. Este vorba de peste 3000 de oameni duşi la muncă în străinătate.