Peste o tonă de deşeuri au strâns pe 14 septembrie primarul Dragoş Chitic et comp la Văleni, cartier locuit de românii rromi, faţă de care s-a manifestat un interes contextual în campania “Let`s Do It, România!”
O tonă de deşeuri! Mult, puţin? Pentru gunoiul ridicat de Brantner în Piatra Neamţ, populaţia civilizată plăteşte lunar, chiar dacă tomberoanele nu sunt pline, sau unul din ele e chiar gol. Dacă nu plăteşte, tona de gunoi rămâne acolo, nici un drac de campanie nu urneşte vreo acţiune din loc.
Ca să fim cinstiţi, în locul doamnei Ana Berea, directoarea Direcţiei de Asistenţă Socială, am fi ripostat, e mult sub demnitatea unui director să păşească în focarele de infecţie din Văleni, mai ales că din funcţia respectivă nu se simte nicicum nevoia de capital electoral. Dar ordinul…
Problema este alta, şi nu ţine de etnie, nici de vreun junghi împotriva primarului: “Let`s Do It, România!” este o acţiune naţională organizată „cu scopul de a strânge deşeurile din arealele naturale”, cum spun foarte clar organizatorii. Areale naturale. Nu facem curăţenie în casa nimănui cu această ocazie. Să trimită – cu respect, să trăiţi!– , domnul primar câteva organe de la Poliţia Locală şi de la Salubritas (societate a Consiliului Local, deci a pietrenilor!) în Văleni şi să-i pună pe locatari, români, romi, extratereştri, ce-or fi, să-şi facă ordine şi curăţenie în bătătură. sau să facă în aşa fel să nu se mai ajungă aici.
Piatra Neamţ are, slavă Domnului! areale naturale care puteau fi curăţate cu această ocazie. Şi poate că în acest mandat (ori unul viitor, de ce nu, să nu ne luăm după gurile rele), domnul primar reuşeşte să afle de ce în oraşele europene cum este şi Piatra Neamţ, fireşte, nu sunt nici pe departe atâtea gunoaie. Poate şi pentru faptul că dacă ai uitat cumva cei 7 ani de acasă şi arunci ceva pe jos, apare ca din pământ un politist local, oricum, un salariat al primăriei ceva, care te atenţionează sau te amendează.
Iată postarea primarului Dragoş Chitic de pe fb, referitoare la această acţiune:
„Actiune de curatenie organizata astazi de Primaria Piatra Neamt prin Directia de Asistenta Sociala intr-o zona mai speciala a orasului, cartierul social Valeni 2. Cele 400 de persoane , majoritatea de etnie roma, si-au ecologizat singuri zona in care locuiesc si sper ca au inteles astazi ca trebuie sa pastram curatenia si sa contribuim fiecare dintre noi pentru a avea un oras curat. Multumesc Asociatei umanitare ,,Codrin” pentru implicarea in aceasta actiune prin oferirea de dulciuri si materiale de curatenie persoanelor din cartierul Valeni 2 participante.
In urma actiunii de astazi s-au strans peste o tona de deseuri ridicate prin societatea Salubritas.Actiunea se inscrie in campania nationala de ecologizare Let`s Do It, Romania!” (viatanemteana.info)