Piatra Neamț poate fi iar văzut de sus

goldan

Finalizare la revizia Telegondolei
Nemțenii și turiștii care vor să vadă orașul Piatra Neamț de la înălțimea la care circulă cabinele de telegondolă au din nou acces la această facilitate. Directorul Cătălin Goldan de la Perla Invest anunță finalizarea reviziilor special operate în ultimele săptămâni la instalațiile de transport prin cablu administrate de firma municipalității pietrene.

”Datorită profesionalismului colegilor mei din echipa tehnică a societății PERLA INVEST , împreună cu supervizorii companiei producătoare DOPPELMAYR și sub atenta supraveghere a inspectorilor ISCIR , am finalizat cu succes revizia anuală a instalațiilor de Telegondolă si Telescaun , ceea ce ne permite să reluăm activitatea noastră de bază, transportul cu telegondola pe Muntele Cozla și cu telescaunul când va începe sezonul de iarnă”, declară managerul Goldan.
Pentru următoarele săptămâni, programul cabinelor de telegondolă este următorul: Marți – Joi / 12 -20, Vineri – Duminică / 10-22, Luni – Închis.
Ca de fiecare dată, Perla Invest anunță o nouă promoție. ”Începand de marți, 26 noiembrie, vom rula o promoţie foarte interesantă pentru pietreni si nu numai, în colaborare cu Restaurantul Popasul Haiducilor de pe Muntele Cozla! Această promoție o vom anunța intr-un mail separat și se referă la gratuitate de 2 bilete la alte 2 bilete cumpărate!La fel, și pentru 2 căni de vin fiert cumpărate, 2 căni gratuite! Practic, jumătate de preț  pentru 4 persoane care fac împreună o plimbare!”, anunță managerul Perla Invest.
În continuare, rămân valabile și celelalte promoții. Astfel, pensionarii din Piatra Neamț beneficiază de un preț special, de 8 lei dus-întors cu telegondola și de gratuitate în ultima miercuri a fiecărei luni. De asemenea, oricine plătește un bilet întreg de 16 lei primește un sandwich gratuit (promoția comună cu Mc Donald’s) și o cafea la jumătate de preț (la cafeneaua Old Town Caffe de la parterul stației Telegondolă Gară).
Cătălin Goldan speră ca sezonul ce va începe în curând să fie unul profitabil pentru firma nemțeană, mai ales după promovarea intensă făcută la ultimul Târg de Turism. ”Societatea Perla Invest a participat cu succes la acest târg de profil, oferind pe lângă pliantele de informare, un pachet care combină cazarea cu skipass ul denumit SKI LA PIATRA NEAMT, pachet care a fost foarte bine primit de agentiile expozante. Am oferit informații și flyere la un număr de aproximativ 2.000 de potențiali turiști și am încheiat protocoale cu  10 agenții revânzătoare și 2 Tour Operatori!”, spune directorul Perla Invest.

Daniel VINCA