„Piatra Neamț – locul de unde răsare bucuria”

creatie

Tabără de creație și recreație
Cea de a cincicea ediție a taberei de creație și recreație organizată de Asociația Universul Prieteniei se desfășoară în acest an la Piatra Neamț.

Peste 100 de copii din Neamț, din alte județe din Moldova dar și din restul țării petrec câteva zile în municipiul reședință de județ unde – grație programului închegat oferit de organizatori – îmbină plăcutul cu utilul. După ce în primele zile de tabără au avut parte de o seară de muzică și literatură sau de un colocviu cu tema „Cartea pentru copii și universal ei”, astăzi ei se vor afla la o întâlnire direct cu filonul de tradiție din zonă, având programată o vizită la Muzeul Nicolae Popa din Târpești.
Miercuri va fi o zi cu adevărat plină în procesul de creație și recreație: vor participa la vernisarea a două expoziții (Andreea Oprea – elevă, Piatra Neamț; Florin Buciuleac – artistic plastic Iași). Apoi, vor fi martorii unui eveniment interesant (inedit, poate, pentru unii ei) – o lansare de carte din Colecția „Universul Prieteniei”, cu prezentări ale autorilor Horia Zilieru, Daniel Corbu, Emilian Marcu, Mioara Bahna, sub cupola Bibliotecii Județene G.T. Kirileanu. Joi și vineri vor urma alte întânliri interesante, cu poeți nemțeni consacrați, cu etnomuzicologi din zonă. Tabăra se va încheia cu amintiri pe măsură: un spectacol oferit de Ansamblul Folcloric “Floricică de la munte” și o seară petrecută în compania actriței Draga Olteanu Matei.
Partenerii acestei acțiuni sunt Primăria Piatra Neamț, Biblioteca Județeană și Centrul pentru Cultură și Artă.
Consiliul Local Piatra Neamț a co-finanțat evenimentul. „Cu o sumă modică, 2500 de lei. Am considerat că, la fel ca și alte enimente care se organizează în oraș, e un prilej excelent de promovare turistică. Ne bucurăm și urmărim să sprijinim mai ales evenimente care nu sunt ocazionale ci au sau construiesc o tradiție”, a precizat city-managerul Bogdan Pușcașu.

D. VINCA