Piatra Neamț găzduiește Olimpiada de Informatică a Țărilor Europei Centrale

Competitie internationala* La competiția de talie europeană sunt 12 țări participante, cu nucleul în municipiul reședință de județ

Începând de astăzi, la Piatra Neamț se desfășoară cea de-a 23-a ediție a Olimpiadei de Informatică a Țărilor Europei Centrale, la care vor participa echipaje reprezentative din 12 țări: Bulgaria, Cehia, Croația, Elveția, Georgia, Germania, Moldova, Polonia, România, Slovacia, Slovenia și Ungaria. În calitate de țară gazdă, România va avea înscrise în competiție două echipe.

Evenimentul este organizat de Inspectoratul Școlar Neamț în parteneriat cu Consiliul Județean Neamț, Primăria Piatra Neamț, Colegiul Național de Informatică Piatra Neamț, Fundația „Infomat“, Liceul Tehnologic „Vasile Sav“ Roman, Colegiul Național „Petru Rareș“ Piatra Neamț, Centrul de Informare și Promovare Turistică Piatra Neamț.

Prof. Florentina Ungureanu, inspector școlar în cadrul ISJ Neamț, a precizat faptul că, în paralel cu concursul oficial, se desfășoară competiția online, care va consta în aceleași probe, cu aceleași subiecte: „Elevii interesați găsesc informațiile necesare înscrierii la adresa www.ceoi2016.ro/competition/online-contest/. Invităm elevii din județul Neamț să participe la competiția online“, a declarat Florentina Ungureanu.

Programul succint al competiției este următorul: 18 iulie – sosirea participanților; 19 iulie – sesiune practică de antrenament și festivitatea de deschidere orele 17.30-19.00; 20 iulie – prima probă de concurs; 21 iulie – excursie tematică; 22 iulie – a doua probă de concurs și Festivitatea de premiere orele 17.30-18.30; 23 iulie – activități culturale, iar 24 iulie – plecarea delegațiilor.

Geanina NICORESCU