Piatra Neamț, gazda campaniei „Săptămâna europeană pentru securitate și sănătate în muncă“

itm1Angajatori, specialiști și inspectori de muncă din 11 județe și din București, alături de reprezentanți ai Inspecției Muncii București și profesori de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iași participă la simpozionul regional organizat în cadrul „Săptămânii Europene de Securitate și Sănătate în Muncă“ a Agenției Europene pentru Securitate și Sănătate în Muncă (AESSM).

Organizatorul acestui eveniment, care va avea loc joi, 20 octombrie 2016, la centrul de conferințe al Hotelului Central Plaza, este Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamț, iar manifestarea face parte din campania europeană lansată de Agenția Europene pentru Sănătate și securitate în Muncă (AESSM), cu sediul la Bilbao, Spania, încă din luna aprilie 2016. Campania europeană „Locuri de muncă sănătoase pentru toate vârstele“ reprezintă vârful activităților programate a se desfășura în luna octombrie din acest an și din anul 2017.

La simpozionul regional participă inspectori de muncă, specialiști în securitatea și sănătatea în muncă și angajatori din București și din județele Bacău, Brăila, Botoșani, Buzău, Covasna, Harghita, Iași, Galați, Vaslui, Vrancea și Neamț. Evenimentul este centrat pe promovarea muncii durabile și a îmbătrânirii în condiții bune de sănătate, pe furnizarea de instrumente și informații practice pentru gestionarea securității și sănătății în muncă și pe facilitarea schimbului de informații și împărtășirii bunelor practici în domeniu.

Invitații care vor susține discursuri sunt reprezentanți din partea Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, ai Inspecției Muncii București, ai instituției Prefectului Județului Neamț, ai autorităților publice locale, ai Universității Tehnice „Gheorghe Asachi“ Iași, ai partenerilor sociali – patronate și sindicate. La simpozion vor fi prezentate comunicări și lucrări ale participanților, la finalul cărora vor avea loc dezbateri.

Cristina IORDACHE