”Piatra Curată” începe astăzi, în prima zi a Săptămânii Luminate

piatra-curata*startul îl vor da elevii Școlii Gimnaziale numărul 2 din Piatra Neamț, împreună cu viceprimarul Aurelia Simionică

Ediția de primăvară din acest an a campaniei de ecologizare ”Piatra Curată” demarează astăzi, 6 aprilie. Primii care vor planta ulmi și arțari vor fi elevii școlii numărul 2 din Piatra Neamț, iar debutul campaniei se va face sub supravegherea viceprimarului Aurelia Simionică, inițiator al acestei acțiuni, devenită deja tradițională la Piatra Neamț. Nu numai elevii de la Școala Gimnazială numărul 2 vor planta copăcei, ci și alți elevi și cadre didactice de la liceele din Piatra Neamț. Primii pe listă, ca și în toamna trecută, sunt cei de la Liceul Cartianu. Aceștia vor planta la rândul lor, ulmi și arțari primiți de la primărie și vor ecologiza zonele adiacente unității de învățământ, acțiune pentru care au fost deja dotați cu saci menajeri și mănuși.

”Deja avem programate primele acțiuni. În plus, în cadrul sistemului de învățământ se desfășoară și programul ”Săptămâna altfel”, o săptămână care înseamnă o multitudine de activități care au legătură cu educația elevilor și mai ales cu educația civică a acestora. În cursul acestei săptămâni,  școlile au primit puieții de arțari și de ulmi pe care trebuie să-i planteze în perimetrul școlilor sau în apropiere, precum și saci și mănuși. În paralel, se eliberează butașii de trandafiri către asociațiile de proprietari. Am transmis și către societatea civilă programul campaniei ”Piatra Curată”, și aici se fac programări astfel încât ONG-urile și cluburile sportive să fie parte integrantă a acestei campanii”, a declarat aurelia Simionică, viceprimar al municipiului Piatra Neamț.

Irina ȘTEFĂNESCU