Piața Centrală a fost preluată de CNI

piata-centrala-1Ministerul Dezvoltării ar urma să finanțeze noua construcție

Consilierii locali au aprobat, ieri, în ședință de îndată, de nici 10 munite,  ”predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Compania Națională de Investiții (CNI)  a amplasamentului din strada Baltagului nr 8, pentru asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de investiții ”Piața Centrală Agroalimentară Sf. Gheorghe din municipiul Piatra Neamț”, se spune în hotărârea adoptată.

Este vorba de 13.753 de m.p și o structură metalică în suprafață de 1811 mp, care valorează, potrivit HCL, 499,9 mii lei. Consiliul Local s-a angajat să asigure finanțarea recordurilor la utilități – curent electric, apă, canal și gaz. De asemenea, va finanța, din bugetul local, cheltuielile pentru servicii și lucrări în valoare de 1270 mii lei și va pune la dispoziție suprafețele de teren necesare pentru depozitarea și organizarea șantierului.

După predarea amplasamentului către CNI, pe bază de protocol și după ce obiectivul a fost realizat, CL Piatra Neamț este obligat să mențină destinația acestuia și să îl întrețină pe o perioadă de 15 ani.

M.O.T.