*previziune: producătorii vor dicta preţul!
În judeţul Neamţ sunt constituite, recunoscute, autorizate şi funcţionează 4 grupuri de producători agricoli. Vorbim de o asociere între cei care trudesc pământul, îi smulg roadele. Primul grup de producători care a luat fiinţă a fost „ACSZ Group” Roman, format în jurul SC Marsat Roman, condus de Vasile Balcan, directorul acestei unităţi, grupul fiind profilat pe producerea şi comercializarea cerealelor. Marius Pleşca a înfiinţat un alt grup de producători, Cooperativa „Agrodava”, profilat tot pe comerţul cu cereale. Avem grup de producători înfiinţat şi în sectorul zootehnic: TAZ GRUP Neamţ, profilat pe produse avicole , fiind condus de Dan Grădinaru. Vasile Balcan a pus bazele unui alt grup de producători, „Agrotec-Ulei Group” Roman, profilat pe producerea şi comercializarea produselor oleaginoase.
În noua alocare financiară europeană sunt avute în vedere și investițiile privind încurajarea înființării și funcționării administrative a grupurilor de producători, legal recunoscute.
*Obiectivele finanțării europene
Finanțarea Grupurilor de producători are ca obiective: adaptarea producției și a produselor producătorilor care sunt membri ai acestor grupuri la cerințele pieței; introducerea în comun a produselor pe piață, pregătirea pentru vânzare, centralizarea vânzărilor și aprovizionarea cumpărătorilor en gros; stabilirea normelor privind informarea asupra producției, acordând o atenție deosebită recoltării și disponibilității; realizarea unor activități care pot fi desfășurate de către grupurile de producători, cum sunt dezvoltarea competențelor în materie de exploatare și de comercializare, precum și organizarea și facilitarea proceselor de inovare și pentru protejarea mediului.
*Beneficiarii spijinului financiar
Grupurile de producători care se încadrează în categoria IMM-urilor, fiind recunoscute pentru următoarele sectoare: culturi de câmp, horticultură; creșterea animalelor și păsărilor.
Sprijinul nerambursabil va fi de 100%, dar nu va depăși anual 10% din valoarea producției comercializate în primii 5 ani și respectiv 100.000 euro/an.
Sprijinul nerambursabil se acordă ca procent din producția comercializată prin intermediul grupului : anul I – 10%; anul II – 8%; anul III – 6%; anul IV – 5%;
anul V – 4%.
Sprijinul nerambursabil se plătește sub formă de ajutor forfetar degresiv, în tranșe anuale, pe o perioadă care nu poate depăși cinci ani de când grupul de producători a fost recunoscut.
Tina CONDREA