Ştefan Guţu obţine Premiul I la toate competiţiile la care participă
Un tânăr pianist face cinste judeţului Neamţ, prin numeroasele premii obţinute la competiţii naţionale şi internaţionale. Ştefan Guţu, elev în clasa a VIII-a la Şcoala Gimnazială Nr. 3 din Piatra-Neamţ, a început studiului pianului relativ târziu, la vârsta de 9 ani. Aflat sub îndrumarea renumitei profesoare şi pianiste Mihaela Spiridon, copilul a progresat rapid, participând la zeci de concursuri de interpretare pianistică, toate încununate cu rezultate deosebite: Premiul I şi 100 de puncte şi Premiul „Ciprian Porumbescu” la Concursul „Lira de Aur” (Suceava), Premiul I de Excelenţă, în ultimii trei ani, la Concursul Internaţional „Pro Muzica” (Bucureşti), Premiul I şi 100 de puncte la Concursul de Pian „George Georgescu” (Tulcea), Premiul I şi 100 de puncte la Concursul „Tudor Dumitrescu” (Bucureşti), Marele Premiul la Concursul Naţional de Pian „Carl Czerny” (Piatra-Neamţ) etc.
În urmă cu doi ani, Ştefan a obţinut un premiu important, oferit de Fundaţia „Acum”, premiul constând într-o vizită la Palatul Şuţu, unde micul pianist a susţinut şi un recital. Ultima performanţă a fost înregistrată astă-vară, când Ştefan Guţu a obţinut Premiul I la Concursul Internaţional de Pian „Frédéric Chopin” (Bacău).
Despre evoluţia sa artistică şi despre performanţele sale, Ştefan vorbeşte cu foarte multă modestie. Aşa cum fac, de regulă, oamenii cu adevărat valoroşi:
„Am început să studiez pianul în luna aprilie a anului 2008, când eram în clasa a II-a, iar în februarie 2009 am participat la primul concurs. Apoi au urmat alte şi alte competiţii, la care am luat premii: „Carl Czerny” (Piatra-Neamţ), „Miniatură romantică” (Galaţi), „Pro Piano” (Bucureşti), „Lira de Aur” (Suceava). Începând din clasa a IV-a, am luat premiul I la toate concursurile la care am participat, culminând cu Marele Premiu obţinut la Nisa, la Concursul Internaţional de Pian „Simone Delbert-Fevrier”, unde am concurat alături de elevi de liceu, eu fiind atunci în clasa a VI-a…”
Deşi îşi doreşte să studieze în continuare pianul, Ştefan vrea, totodată, să îmbrăţişeze cariera de medic. „Voi da examen la Liceul «Petru Rareş» şi sper să intru la secţiunea «Ştiinţe ale naturii». Muzica va rămâne probabil un hobby, însă nu voi renunţa la studiul pianului”.
Anul trecut, în luna martie, Ştefan Guţu a susţinut primul său concert, alături de o orchestră simfonică. A cântat Concertul în Re major de Joseph Haydn, acompaniat de Orchestra Filarmonicii «Mihail Jora» din Bacău.
„Mama şi-a dorit mult să aibă un copil care să cânte la pian. Încă de când eram în burta mamei, probabil că făceam «audiţii muzicale», fiindcă mama asculta multe piese clasice. Iată că dorinţa i s-a împlinit şi are un copil pianist!”, mărturiseşte tânărul artist.
Deşi nu studiază mai mult de o oră pe zi, talentul interpretativ, cultivat cu măiestrie de profesoara Mihaela Spiridon, reprezintă atuul pentru o carieră de pianist-concertist pe care sperăm din toată inima că Ştefan Guţu o va îmbrăţişa.
Irina NASTASIU