Petrotub s-a impus în amical

petrotub-asc bacauCeahlăul II Piatra Neamţ – Petrotub Roman 1 – 4 (1 – 2)

Ceahlăul II Piatra Neamţ a pierdut cu 1 – 4 partida amicală susţinută ieri, pe teren propriu, în compania colegei de eşalon, Petrotub Roman. Cele două echipe s-au întâlnit pentru a doua oară în decurs de o săptămână, iar de această dată romaşcanii au avut câştig de cauză, după ce primul test s-a încheiat la egalitate, 1 – 1. Gazdele de la Ceahlăul II au deschis scorul prin Radu Ungureanu, însă Petrotub a trecut în avantaj până la pauză, după reuşitele lui Marin şi Damian. Gruparea de la malul Moldovei a mai punctat de două ori în repriza a doua, prin golurile lui Furtună şi Tofan. Amicalul de vineri a fost primul pe banca tehnică a antrenorului Costel Eanche, care a preluat Ceahlăul II în această săptămână. „Un joc util disputat pe un teren greu şi în compania unui adversar cu mai mare experienţă. Sunt de doar două zile la echipă şi sperăm să facem lucruri frumoase împreună”, a spus Costel Enache. „Ne-a interesat mai puţin rezultatul, am vrut în primul rând să vedem jucătorii la lucru şi i-am folosit pe unii dintre ei pe alte posturi. Suntem mulţumiţi de acest joc în compania unei echipe tinere dar de perspectivă”, a spus şi principalul romaşcan, Gabi Ţapu. În meciul de vineri, Ceahlăul II a evoluat cu următorul 11-zece: Barna, Samson, Mateciuc, Călin, Scăpău, Rotaru, R. Ungureanu, Ihnatiuc, Căruţă, Argatu şi Iovu, iar după pauză au mai intrat Câmpeanu, I. Ungureanu, Lazăr, Apostol, Lupaşcu, Afrăsiloaei, Nedelcu, Hebriştean şi Mitrofan.