* Participanţii de anul acesta au mers şi într-o excursie
În Parohia „Înălţarea Sfintei Cruci” – Dumbrava Roşie II, Protopopiatul Piatra Neamţ, a avut loc, în perioada 6-12 iulie 2015, Tabăra de pictură „Byzantion”, ajunsă la a V-a ediţie. Iniţiativa organizării taberei aparţine părintelui paroh Constantin Lungu, iar coordonator principal a fost, şi de astă dată, profesoara Cristina Spânache Petrariu, preşedintele Asociaţiei culturale „Arte.ro” din Piatra Neamţ.
De la an la an, numărul participanţilor a crescut vertiginos, ajungându-se, acum, la peste 80 de copii, veniţi cu microbuzele din oraş, dar şi din localitate. De la mic la mare, copiii au deprins tainele picturii icoanelor pe sticlă, au învăţat să sculpteze în lemn, au participat la ateliere de cusut pe pânză şi s-au jucat, toate sub stricta îndrumare şi supraveghere a voluntarilor. Zilnic, participanţii au fost serviţi, la amiază, cu o masă caldă, respectiv două feluri de mâncare şi desert. În ultima zi a taberei, copiii au beneficiat de o excursie educativă, în cadrul căreia au aflat lucruri interesante din sfera religioasă dar şi din istoria şi cultura românească. Circuitul ales de părintele Lungu a fost Mănăstirea Războieni- Muzeul etno-folcloric Nicolae Popa şi Cetatea Neamţului.
Părintele Valentin Tofan, protopop al Protopopiatului Piatra Neamţ, invitat de onoare la vernisajul organizat duminică, 12 iulie, la încheierea taberei, şi-a exprimat bucuria pentru activitatea constructivă derulată de parohia Dumbrava Roşie II: „Mă bucur nespus de mult pentru că părintele Lungu a reuşit, şi în acest an, să realizeze această tabără care se bucură de un larg interes. Felicit pe toţi cei implicaţi şi le doresc să le dea Dumnezeu în continuare putere de muncă şi suflet bun pentru a continua proiectele pe care şi le-au propus”.
Vernisajul a fost urmat de festivitatea de premiere a tuturor celor implicaţi în proiect şi de un foc de tabără de neuitat.
Geanina NICORESCU