Peste 500 de polițiști în stradă, în aceste zile

*Sărbătorile religioase pe stil nou și vechi ar aduce 10.000 de turiști în Neamț

Autoritățile estimează un aflux de aproximativ 10.000 de turiști în această perioadă, în Neamț.

Mobilizarea Poliției Neamț pentru evenimentele religioase și culturale înseamnă suplimentarea efectivelor care acționează zilnic în stradă cu peste 500 de polițiști, în special de la Ordine Publică. „În perioadele 6-8 ianuarie și 12-14 ianuarie, peste 500 de polițiști vor acționa, la nivel județean, pentru desfășurarea în liniște a manifestărilor religioase prilejuite de sărbătorirea Botezului Domnului Iisus Hristos – Boboteaza, a Sfântului Ioan Botezătorul și a Crăciunului ortodocșilor pe rit vechi“, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Vor fi în stradă 358 de polițiști de la Ordine Publică, 67 de la Poliția Rutieră și restul de la alte structuri, cu misiunea de a asigura ordinea și liniștea publică, prevenirea, descurajarea și combaterea faptelor antisociale. Prin măsurile dispuse în această perioadă se dorește și fluidizarea traficului rutier în zona lăcașurilor de cult.

Polițiștii vor intensifica activitățile pentru fluidizarea traficului și spre județele limitrofe care conduc către granița de est a țării, pentru prevenirea accidentelor rutiere, astfel încât cetățenii din Republica Moldova care petrec Crăciunul ortodox pe rit vechi în zonele turistice județul Neamț să se bucure în siguranță de această sărbătoare. În această perioadă, sunt organizate mai multe manifestări religioase și cultural-artistice pe raza a mai multor localități din județ, la care vor participa aproximativ 10.000 de persoane, spune Poliția Neamț. „Recomandăm cetățenilor care intenționează să participe la aceste manifestări religioase să adopte un comportament civilizat, să evite conflictele de orice natură și să acorde o atenție sporită modului de păstrare și asigurare a bunurilor și obiectelor personale“, precizează sursa citată. Alte sfaturi utile sunt să evitați, pe cât posibil, să aveți asupra dumneavoastră sume mari de bani, doamnele să fie atente la genți și la poșete, iar domnii să-și păstreze portofelul în buzunarul interior de la piept al hainei.

Celor care se deplasează cu autoturismul până în apropierea lăcașului de cult li se recomandă să nu lase în vehicul, la vedere, bunuri de valoare. Șoferii sunt sfătuiți să respecte indicațiile agenților rutieri și să parcheze doar în locurile de parcare special amenajate.

Cristina IORDACHE