Jandarmii nemțeni sunt mobilizați în număr mare pentru asigurarea liniștii publice în ziua votului. Ei vor fi sprijiniți de colegii lor de la Gruparea mobilă de jandarmi Bacău, în total peste 200 de jandarmi fiind implicați în supravegherea spațiului public și a ordinii la cele 192 secții de votare din Neamț. „În conformitate cu prevederile Planului General de asigurare a ordinii și siguranței publice, aprobat de conducerea Ministerului Afacerilor Interne, Jandarmeria Română a dispus intensificarea măsurilor și suplimentarea efectivelor, pentru asigurarea unui climat de ordine, siguranță și liniște publică, la nivel național, cu ocazia desfășurării alegerilor parlamentare din acest an. În ziua alegerilor, duminică 11 decembrie 2016, jandarmii vor asigura măsurile de ordine la 192 de secții de votare dispuse în 140 de locații, aflate în responsabilitatea instituției, și totodată, vor asigura protecția Biroului Electoral de Circumscripție Neamț“, a declarat locotenentul Marius Gămănuț, ofițerul de presă al Jandarmeriei Neamț.
Jandarmii vor avea în atenție și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică la nivelul întregului județ, pentru a preveni orice incidente ce ar putea tulbura ordinea publică, precum și pentru descurajarea faptelor antisociale, iar pentru acest lucru, jandarmii nemțeni vor fi sprijiniți de colegii lor de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău. Oamenii legii vor fi prezenți în stradă și vor patrula în zonele și arterele intens circulate, manifestând o atenție sporită în zone aglomerate precum: piețe, gări, autogări, târguri sau alte zone și medii cu aglomerări de persoane.
Jandarmeria Neamț recomandă tuturor cetățenilor să respecte indicațiile forțelor de ordine și să evite implicarea în conflicte de orice natură. În situația în care sunt martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială, să solicite sprijinul celui mai apropiat echipaj de jandarmerie sau să anunțe imediat ce s-a întâmplat, prin sistemul unic de urgență 112.
Cristina IORDACHE