*Luna trecută, 572 de persoane au solicitat DGASPC Neamț încadrarea în grad de handicap
Pe parcursul lunii iulie, 572 de persoane s-au adresat Serviciului de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul DGASPC Neamț, în vederea încadrării în grad de handicap. Din numărul total al solicitărilor, au fost evaluate 453 de persoane, dintre care 390 la sediu, iar 63 la domiciliu. În cursul lunii trecute, Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap a emis 524 de certificate de încadrare în grad de handicap (surplusul provenind din analizarea dosarelor aferente lunii iunie), dintre care 239 au fost certificate revizuibile, necesitând evaluare anuală, iar 285 au fost cazuri noi.
De la începutul acestui an, au fost înregistrate la DGASPC Neamț 3.639 de dosare de încadrare în grad de handicap (cu peste 600 mai multe decât în aceeași perioadă a anului anterior), cele mai multe solicitări fiind înregistrate în lunile martie (598), iunie (554) și iulie (572). Dintre persoanele evaluate, 1.963 sufereau de diverse afecțiuni somatice, 500 aveau suferințe oftalmologice, iar 883 sufereau de afecțiuni psihice.
La finele lunii iulie, în evidențele DGASPC figurau peste 18.700 de persoane cu dizabilități. Creșterea constantă a numărului de solicitări pentru încadrarea în grad de handicap se explică și prin modificarea legislativă referitoare la schimbarea criteriilor de încadrare în grad de handicap, intrată în vigoare în 2014. „Modificarea criteriilor a reprezentat o adaptare a legislației noastre la cerințele internaționale și un răspuns la nevoile societății. Nimic nu este mai dramatic decât suferința cauzată de sănătatea precară, de vârstă sau de dificultățile materiale, motiv pentru care instituția noastră, una eminamente dedicată asistenței sociale, este permanent alături de cei în suferință, indiferent de natura acesteia“, a precizat Cristina Păvăluță, director general al DGASPC Neamț.
Conform legii, persoanele încadrate în grad de handicap beneficiază de următoarele drepturi bănești: indemnizație lunară indiferent de venituri (234 de lei pentru adultul cu handicap grav și 193 de lei pentru handicap accentuat); buget complementar lunar, indiferent de venituri (106 lei pentru handicap grav, 79 de lei pentru handicap accentuat și 39 de lei pentru handicap mediu) și indemnizație de însoțitor pentru persoanele cu handicap vizual (777 de lei).
Toate aceste drepturi sunt acordate de către DGASPC Neamț, în conformitate cu prevederile Legii 448/2006 republicată, pentru toate persoanele încadrate în grad de handicap, indiferent dacă fac parte sau nu dintr-o organizație neguvernamentală. Condiționarea acordării acestor sume de către ONG-uri este ilegală.
Irina NASTASIU