Peste 1000 de nemţeni s-au vaccinat înainte de Sărbători

03/01/2019

Peste 1.000 de nemţeni predispuşi la îmbolnăvirea cu gripă s-au prezentat, înainte de Crăciun, la cabinetele medicilor de familie pentru vaccinare, cu speranţa că-şi vor petrece Sărbătorile departe de spital. Astfel, în decurs de o săptămână, până pe 23 decembrie 2018, s-au vaccinat nu mai puţin de 1.180 nemţeni, numărul total al persoanelor imunizate în acest sezon ridicându-se la 32.069. La nivelul judetului încă mai sunt pe stoc 2.731 doze de vaccinantigripal. În această iarnă, în judeţul Neamţ nu s-au înregistrat cazuri de gripă, ne informează reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ.
Reducerea îmbolnăvirilor prin gripa de sezon reprezintă principalul obiectiv al campaniei de vaccinare gratuită desfăşurată de către Ministerul Sănătăţii. Campania de vaccinare se derulează în continuare în cabinetele medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi, fiind vaccinate persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, respectiv persoane cu vârsta peste 65 de ani, persoanele cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copiii şi bătrânii instituţionalizaţi, personalul medical și gravidedele. Aceste categorii au fost alese pentru vaccinarea gratuită conform recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Cu toate că virusul gripal a ocolit judeţul, în acest sezon zilnic s-au înregistrat cazuri de infecţii respiratorii şi pneumonii, miile de bolnavi afectaţi de boală ajungând fie la spital, fie la medicul de familie. Dr. Roxana Pipirigeanu, şef Serviciu Supraveghere şi Controlul Bolilor Transmisibile în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, a transmis că, în săptămâna de supraveghere dinaintea Crăciunului au fost raportate 619 cazuri de infecţii respiratorii, cu 35 de internări, iar numărul îmbolnăvirilor cu pneumonie a atins 192 de cazuri, cu 58 de internări. Categoria cea mai afectată a fost cea a copiilor.
Geanina NICORESCU