Peste 100 de persoane audiate în cazul jafului de la Poştă

* Până acum poliţiştii au peste 80 de variante de culori şi de mărci de maşini

* Şeful IPJ Neamţ face apel către cei care au văzut autoturismele infractorilor

Deşi poliţiştii au audiat peste 100 de persoane din Bârgăuani, în speranţa că a văzut cineva autoturismele cu care s-au deplasat cei care au atacat maşina Poştei, nu au obţinut decât o diversitate de informaţii. Nu există două declaraţii la fel, fiecare văzând un alt tip de maşină care i s-a părut suspect şi doar câţiva declarând aceleaşi culori. Astfel sătenii au spus că au întâlnit, în dimineaţa jafului, maşini de la alb şi gri metalizat, până la verde închis şi violet. Ceea ce este plauzibil în condiţiile în care la ora 7,30 este trafic intens în zonă, pentru că lumea merge la serviciu, copiii la şcoală, iar ţăranii la câmp. Culmea este că, din datele anchetatorilor, rezultă că, joi dimineaţa, maşinile infractorilor au stat între 40 şi 45 de minute într-o parcare. Imediat ce tâlharii au văzut Dacia Papuc cu emblema Poştei Române, au blocat-o şi au atacat şoferul şi mânuitorul de valori, după care au furat banii (22,3 miliarde de lei vechi), nişte corespondenţă şi câteva colete, unul conţinând 20 de permise auto noi destinate titularilor din Roman.

„Dacă ne poate furniza cineva informaţii despre acele autoturisme care au staţionat atâta timp în parcare, este rugat să sune la 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie”, a declarat comisarul şef Paul Tablan, şeful Poliţiei Neamţ.

Un singur lucru bun s-a întâmplat după jaful de joi. Conducerea Companiei Poşta Română şi-a dat seama că nu mai poate risca să transporte miliarde de lei cu maşini vechi de 30 de ani şi fără nici un fel de sistem de siguranţă, şi nici cu maşinile personale ale angajaţilor. Aşa că a renegociat cu firma de leasing, care îşi retrăsese toate autoturismele pentru că expirase contractul, şi şi-a recăpătat mijloacele de transport sigure. Ieri, şoferii de la Poşta Neamţ au plecat spre Bacău să preia autoturismele sigure.

Cât despre neglijenţa în serviciu imputabilă conducerii Poştei, anchetatorii au declarat că prioritatea lor este prinderea autorilor şi abia după aceea se vor ocupa şi de acest aspect. „Oricum vina este undeva sus, la centru. Cei de aici din Neamţ n-au făcut decât să respecte un ordin ce prevedea că transporturile de valori se pot face şi cu maşini personale”, a precizat procurorul Stelian Olteanu, care conduce ancheta.