Doctor Miron Itzhak – psiholog clinician principal cu drept de supervizare
3. Și succesul poate reprezenta o amenințare, în sensul că acesta îl poate determina ca el să scrie mai mult sau să călătorească mai mult, dar dacă lui îi place să fie mai singuratic sau izolat de oameni, poate să-și piardă identitatea lui, lucru care îl sperie și îl face să amâne și să evite deciziile cât mai mult timp.
Maslow, unul dintre cei mai mari psihologi americani, spune că omul s-a născut cu nevoia de autorealizare, altfel spus, de a-și expune talentul la maxim și de a se realiza în continuu pe parcursul vieții sale. Autorealizarea presupune dezvoltare, creștere, schimbare, aspecte de care multora le este teamă, mai ales în ceea ce privește schimbarea. Foarte mulți oameni preferă să rămână în același loc cu tradițiile și obișnuințele vechi, considerând că o schimbare le amenință existența.
4. A patra cauză care determină amânarea este calitatea misiunii. Dacă activitatea care îi este încredințată nu este plăcută din punct de vedere estetic, sau dacă presupune o muncă fizică, omul va evita astfel de activități. Delăsarea poate fi și atunci când aspirația este mai mare decât capacitatea. Iată un exemplu pentru această situație:
Mariana a terminat liceul cu media 7,5 însă, datorită unor relații a reușit să intre la facultatea de medicină și tot cu ajutorul altor persoane a reușit să termine facultatea, pregătindu-se să fie chirurg.
Înainte de examenul de rezidențiat s-a pregătit destul de bine, însă toate au fost în zadar, pentru că nu a reușit. A explicat acel eșec, pentru că nu i s-a oferit nicio șansă și nu a avut cine să o încurajeze. Cu toate acestea își dorea foarte mult să practice meseria și dacă depunea singură efortul pentru a se realiza în acest sens, reușita nu întârzia să apară.
5. O altă cauză este întâlnită la adolescenți mai ales la fete, care încearcă să nu arate dezvoltarea lor fizică (fac totul să ascundă sânii lor și să-i facă cât mai mici, pentru că nu vrea să piardă posibilitatea să fie sportive de performanță, sau că nu sunt de acord să crească, să se dezvolte normal, conform vârstei și nu sunt dispuse să se dezvolte ca o femeie, din teama că mai vrea să fie copil și nu adult. Acest lucru se poate observa la fete cu tulburare de anorexie și bulimie). La fel sunt și băieți care amână dezvoltarea lor, pentru că simt că ar fi mai bine pentru ei, să rămână cum au fost. De exemplu – să primească iubire ca copil și să amâne dezvoltarea lor ca adolescenți sau ca adulți.
Mulți dintre noi evită dezvoltarea și deciziile care trebuie luate, pentru a rămâne într-o stare de confort. (Eu personal am amânat decizia să încep serviciul, prin faptul că am stat și am învățat mai mult de 10 ani la universitate și am obținut 5 licențe, numai ca să nu mă confrunt cu responsabilitățile de a fi adult…).
Deciziile care trebuie luate de multe ori nu sunt ușoare. Sunt foarte mulți factori care se leagă unul de altul și care creează o legătură și conflicte între ei, să nu mai spun conflicte între valori diferite în a lua o decizie.
Prima decizie pe care omul a fost nevoit să o ia, a fost legată de viață sau moarte. Confruntarea între viață și moarte a pus omul „pe jar“ și într-o amenințare permanentă că deciziile nu sunt așa ușoare. Un exemplu clasic despre conflicte între valori putem găsi la fete, care în familia lor se merge pe faptul că ea trebuie să păstreze virginitatea până la căsătorie. Băiatul presează și vrea cât mai repede ca să se simtă bine, să o aibă și să poată spune la prieteni cât de „deștept“ este… Conflictul este dur și poate să ducă la consecințe grave…
Sunt 3 moduri de a trata decizia:
Când ești în fața unei amenințări și trebuie să răspunzi rapid, altfel pierzi viața. În cazul acesta există 3 moduri de activare:
1. Luarea deciziei de atac.
2. Luarea deciziei rapide în regresie – fuga.
3. Neputința de a lua decizii, când omul se blochează pe loc. (O stare asemănătoare ca o paralizie).
Există în fiecare dintre noi, pe lângă percepția informațiilor de afară, un centru de gândire și stocare a informațiilor, plus luarea în calcul a toată istoria din trecut a omului. În cazul acesta se analizează și se dă o decizie.
Uneori deciziile amânate ajută omul să supraviețuiască (la o catastrofă, cum ar fi o adunare într-un loc închis, unde arde clădirea și nu sunt prea multe ieșiri, persoanele care nu au fugit din prima către ușă să se salveze și au rămas mai departe, au avut noroc să nu fie călcați și omorâți de alții în momentul ieșirii. Vezi cazul – catastrofa din Moscova la Teatrul Național – unde mulți dintre microbiștii care au încercat să fugă de pe stadionul care a fost dărâmat au fost călcați și omorâți.
Există probleme la persoane care, la fiecare decizie pe care o iau, se frământă foarte mult, dacă au luat decizii bune, sau de ce au evitat unele decizii și astfel au pierdut o șansă. Exemplu: de ce nu a dat un răspuns mai clar iubitului despre o decizie comună și l-a făcut să se retragă, de ce a pierdut șansa de o avea o slujbă mai bună, când nu a răspuns imediat la acea propunere și foarte multe lucruri asemănătoare care duc la o suferință permanentă și care au tendințe asemănătoare ca o gândire obsesivă.
Îmi amintesc cazul unui băiat foarte simpatic, care arăta foarte bine și avea probleme cu comunicarea și cucerirea fetelor. El îmi spunea tot timpul că fata asta nu i se pare prea frumoasă pentru el și tindea să caute modelul ideal (tot ca un fenomen al ezitării). Și când la urmă a găsit o fată care i-a plăcut, el se aștepta ca ea să înceapă și când nu a fost așa, s-a sfârșit relația. Prin modul acesta de ezitare nu a reușit să cucerească o fată, rămânând tot timpul nemulțumit că poate el este neatrăgător și nu prezintă interes pentru o fată.
Sindromul ezitării și delăsării se leagă și de comunicare. De multe ori acest fenomen de delăsare prezintă un scop principal, manifestat printr-o discuție, comunicare dintre o persoană și persoana iubită, cum ar fi mama, tata și alții și în cazul acesta, persoana respectivă descrie acele momente de delăsare și primește sfaturi, având astfel un subiect de discuție. Din păcate, subiectul de discuție devine principal, când se leagă de ezitări, în așa fel încât mama nu înțelege că fata ei are nevoie de atenție și comunicare și crede că fetița ei are probleme în felul acesta. Încet, încet, subiectul de discuție devine problema principală.
Ce trebuie să facem cu persoanele care au probleme în luarea unor decizii?
Dacă gradul de suferință nu a ajuns atât de avansat, ca persoană apropiată trebuie să o stimulați, să se grăbească, să dea răspunsuri mai rapide la ambele probleme ivite (verificarea problemei și punerea la punct, cât mai repede, a tuturor plusurilor și minusurilor existente) și să nu mai aibă remușcări legat de decizia luată, cum ar fi: am intrat într-un magazin de încălțăminte și am cumpărat cât mai repede o pereche de pantofi, fără să mă gândesc – prea mult – că poate la alte magazine voi găsi pantofi mai frumoși și mai ieftini. În al doilea rând să o ajut, că dacă intră într-un alt magazin, să nu aibă remușcări și stări de vinovăție că a găsit pantofi mai ieftini și mai buni și dacă totuși nu reușim, necesită să o îndrumați la un psiholog clinician cu experiență.
Aștept sugestiile și comentariile dvs.
Cu respect,
Doctor Miron Itzhak – psiholog clinician principal cu drept de supervizare
Piatra Neamț, str. Mihai Eminescu nr.3, bl.D-4, sc. B, ap.37
Telefon:0233/236146; 0724/225214; 0747/627971