Pericol de explozie şi circulaţie blocată pe europeană, la Roman, în ambele sensuri

O autocisternă încărcată cu combustibil s-a răsturnat pe E85
Pompierii au constatat scurgeri de motorină din rezervor şi au luat imediat măsuri
O autocisternă înmatriculată în Ucraina, încărcată cu 23 de tone de butanol, s-a răsturnat sâmbătă, 24 februarie, în judeţul Neamţ, pe E 85 (DN 2), în apropierea sensului giratoriu de la Castelul de apă, în intersecţia Roman-Iaşi-Suceava. La locul accidentul s-au deplasat imediat echipaje ale poliţiei, pompierii şi autosanitare, iar circulaţia a fost deviată pe ambele sensuri, maşinile fiind dirijate pe rute ocolitoare.
Slt. Adrian Rotaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Petrodava” Neamţ, ne-a declarat că nu s-au produs scurgeri din cisternă. S-au constatat, însă, că rezervorul de motorină s-a spart şi curge motorină, astfel încât pompierii au deconectat bornele bateriei. Traficul în zonă a fost blocat pe ambele sensuri tot restul zilei de sâmbătă şi pe timpul nopţii, mașinile fiind dirijate pe rute ocolitoare. Drumul E85 a fost redat circulaţiei în dimineaţa de duminică, în jurul orei 3. Pentru repunerea pe roţi a cisternei au fost aduse două automacarale.
Bărbatul care îl conducea autocisterna este cetățean ucrainean. Acesta nu a suferit leziuni în urma accidentului.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cauzele care au condus la producerea accidentului.
Geanina NICORESCU