Percheziţii în Văleni, la hoţi din locuinţe

01/10/2017

La sfârşitul săptămânii trecute, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au desfășurat două perchiziții domiciliare, pe raza anexei Văleni din Piatra Neamț, pentru “documentarea activității infracționale în mai multe cauze de furt din locuință”. Totodată, a fost pus în executare un mandat de aducere, emis de instanța de judecată pe numele unui tânăr de 18 ani, din Piatra Neamț,bănuit de săvârșirea mai multor fapte de furt din locuință.
“În urma activităților desfășurate, cu sprijinul luptătorilor S.A.S. Neamţ şi a jandarmilor, tânărul de 18 ani a fost identificat şi condus la sediul unităţii de
poliţie, pentru cercetări. În baza probelor administrate până în prezent exista bănuiala rezonabilă că acesta ar fi comis trei infracţiuni de furt calificat, cu un prejudiciu estimat lasuma de aproximativ 4500 lei. Ca urmare a
administrării probatoriului în cauze, polițiștii au reținut persoana pentru o perioadă de 24 ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat”, a precizat inspector Elena Bulgărea, purtător de cuvânt la IPJ Neamţ.
Acțiunea a beneficiat și de sprijinul Poliției Locale Piatra Neamț.

Geanina NICORESCU