Percheziții la Vânători-Neamț

perchezitii 2Un bărbat din comuna Vânători Neamț a fost trezit, joi dimineață, de polițiștii care aveau mandat de percheziție la locuința lui. Ofițerii de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Neamț aveau informații despre activitățile ilegale ale bărbatului și au obținut de la Judecătoria Târgu Neamț mandat de percheziție pe baza probelor prezentate magistraților. Joi, 5 noiembrie, lucrătorii SAESP Neamț împreună cei polițiști de la Secția Rurală Târgu Neamț au descins la locuința suspectului bănuit de săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și muniției. „În urma activităților desfășurate în baza mandatului emis de Judecătoria Târgu Neamț, a fost identificată o armă neletală, pe care bărbatul o deținea fără drept. Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale a bărbatului, iar arma a fost ridicată, urmând a se efectua o constatare tehnico-științifică pentru stabilirea caracteristicilor și categoriei din care face parte, conform Legii 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor“, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț. În cauză a fost deschis un dosar penal.

Cristina IORDACHE