Percheziții DGA la patru suspecți din Neamț într-un dosar de corupție

*La Parchetul Neamț a fost adus pentru audieri și un funcționar din cadrul Casei de Pensii

 

La prima oră a zilei de 7 februarie, ofițerii din cadrul Direcției Generale Anticorupție, Serviciul Județean Anticorupție Neamț și cel din Gorj, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, au derulat 6 percheziții în Neamț și una în Gorj, la suspecți de corupție și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Descinderile s-au făcut cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, mai informează DGA, cu aportul ofițerilor Direcției de Operațiuni Speciale din cadrul IGPR.

Dosarul aflat în lucru la Parchetul Neamț vizează patru suspecți, persoane fizice, între care și un funcționar din cadrul Casei de Pensii Neamț, după cum a precizat comisarul șef Sarmizia Fetcu, ofițerul de presă al DGA.

Cei patru suspecți au fost audiați până aseară, urmând ca procurorul de caz să dispună asupra eventualelor măsuri ce se impun.

 

Cristina IORDACHE