Concursul pentru ocuparea fotoliului de inspector şcolar general pentru ISJ Neamţ a fost suspendat. Generalul Viorel Stan, singurul candidat cu dosar admis, a fost doborât de stres şi nu s-a mai putut prezenta la examenul programat pentru data de 11 martie 2015. Prof. Viorel Stan a stat ieri acasă şi nu a putut răspunde la telefon, însă de astăzi îşi reia atribuţiile de inspector şcolar general. Nimeni nu poate spune când sau dacă va mai avea loc o nouă sesiune de examene pentru ocuparea acestui post prin concurs. Prof. Gabriela Banu, inspector şcolar adjunct la ISJ Neamţ, ne-a declarat că deocamdată la Bucureşti se desfăşoară examenele deja programate, apoi vor fi susţinute concursurile pentru ocuparea posturilor de adjuncţi. La nivel naţional, lucrurile merg destul de prost, în sensul că au fost promovat doar 3 din 7 candidaţi examinaţi în prima zi de concurs.
„Anunţul pentru o nouă sesiune de examene trebuie anunţat cu cel puţin 30 de zile înainte şi oricum mai durează până se încheie actuala sesiune, după cum e foarte posibil şi să fie uitat acest concurs şi să nu se mai organizeze- dar sigur că asta e doar o presupunere a mea…”, ne-a declarat prof. Liliana Georgescu, cea care a fost pe punctul de a-i fi contra-candidat generalului Stan. Ministerul Educaţiei a respins dosarul de înscriere depus de profesoara Georgescu pe motiv că a prezentat un certificat medical în loc de adeverinţă de la un medic director.
„Nu pot spune acum dacă m-aş mai înscrie la concurs, în cazul în care ar fi organizată o a doua sesiune, pentru că, din punctul meu de vedere, mai întâi ar trebui schimbat ordinul de ministru care reglementează condiţiile de înscriere. Certificatul meu medical emis de doctorul meu de familie este încă în vigoare şi nu pot să obţin adeverinţă de la un medic director care nu-mi cunoaşte istoricul medical. Oricum, sunt iritată de modul cum am fost obstrucţionată din start să particip la concurs şi consider că de la Minister trebuie să primesc explicaţii, cei de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ neavând nicio vină că au validat participarea mea”, a mai spus prof. Georgescu, titular la Colegiul Naţional „Petru Rareş” Piatra Neamţ.
Geanina NICORESCU
Intradevăr cei de la Minister trebuie să dea o explicație,că oricum se vede clar,că jocurile sunt făcute ploitic…
Sa fim seriosi…… oare chiar asa a fost???? Lasati gargara….. nu suntem copii….