Pensionara care şi-a tranşat soţul, 15 ani de închisoare!

k1-foto-interioare*Ea a fost condamnată pentru violenţă în familie şi profanare de cadavre

Ana Zaharia (65 de ani), profesoara pensionară din Roman, judecată pentru uciderea şi tranşarea soţului, colonelul Gheorghe Zaharia (69 de ani), a fost condamnată de Tribunalul Neamţ la 15 ani de închisoare pentru violenţă în familie şi 2 ani pentru profanare de cadavre.

Magistraţii au decis să-i aplice un spor de pedeapsă de 8 luni de zile, astfel că femeia are de executat pedeapsa cea mai grea, de 15 ani şi 8 luni închisoare. ,,Condamnă pe inculpata Zaharia Ana, pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie, prevăzută de art. 199 alin. 1 Cod penal, raportat la art.188 Cod penal, la pedeapsa de 15 (cincisprezece) ani închisoare. Condamnă pe aceeaşi inculpată, pentru săvârşirea infracţiunii de profanare de cadavre şi morminte, prevăzută de art. 383 alin. 1 Cod penal, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare. În temeiul art. 38 alin. 1, 39 alin. 1 lit. b şi 45 Cod penal, aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 15 (cincisprezece) ani închisoare, la care adaugă un spor de 8 (opt) luni, urmând ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 15 (cincisprezece) ani şi 8 (opt) luni închisoare şi 4 (patru) ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) Cod penal, respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme”, spune soluţia pe scurt a instanţei.

 

Rudele victimei urmează să primească fiecare daune morale de câte 10.000 de euro, iar în plus inculpata are de achitat cheltuieli judiciare de 4.000 de lei. ,,În temeiul art. 19 şi 404 alin. 1 Cod procedură penală, art. 1357 şi 1392 Cod civil, admite în parte acţiunea civilă formulată de către partea civilă Zaharia Elena Petronela şi obligă pe inculpata Zaharia Ana să plătească părţii civile Zaharia Elena Petronela suma de 20.000 lei, reprezentând daune materiale, şi 20.000 euro (echivalentul în lei la data plăţii), reprezentând daune morale. În temeiul art. 19 şi 404 alin. 1 Cod procedură penală, art. 1357 Cod civil, admite în parte acţiunile civile formulate de către părţile civile Zaharia Gheorghe Cătălin şi Zaharia Ana Mihaela, şi obligă pe inculpata Zaharia Ana să plătească părţii civile Zaharia Gheorghe Cătălin suma de 10.000 euro (echivalentul în lei la data plăţii), reprezentând daune morale, iar părţii civile Zaharia Ana Mihaela suma de 10.000 euro (echivalentul în lei la data plăţii), reprezentând daune morale. În temeiul art. 397 alin. 3, art. 255 Cod procedură penală, raportat la art. 404 alin. 4 Cod procedură penală, admite în parte cererea părţilor civile şi dispune restituirea către părţile civile Zaharia Elena Petronela, Zaharia Gheorghe Cătălin şi Zaharia Ana Mihaela a sumei de 34.058 lei, din suma de 50.000 lei, consemnată la CEC Bank sucursala Piatra Neamţ. În temeiul art. 249 alin. 1Cod procedură penală, raportat la art. 404 alin. 4 Cod procedură penală, dispune menţinerea măsurii sechestrului asupra sumei de 15.942 lei, reprezentând diferenţa până la suma de 50.000 lei, consemnată la CEC Bank sucursala Piatra Neamţ. În temeiul art. 272 alin.1 Cod procedură penală, dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Neamţ a sumei de 260 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu în faza de judecată, sumă ce va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Neamţ. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpată să plătească în favoarea statului suma de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare”, precizează sursa citată.

Sentinţa instanţei de fond va fi, cel mai probabil, atacată de inculpata care a şocat anchetatorii şi magistraţii, nu doar opinia publică, prin lipsa de scrupule, sângele rece şi duritatea afişate de la bun început şi care a negat orice implicare.

*Martori cheie

După ce poliţia a fost anunţată, în noaptea de 15 septembrie 2015, că lângă tomberoanele din piaţa oraşului Târgu Frumos sunt trei saci cu ,,ceva” groaznic de împuţit ce s-au dovedit a fi plini cu bucăţi dintr-un om, a început o anchetă ce avea să contureze repede un scenariu parcă desprins din filmele de groază. Părţile din cadavru aparţineau soţului pensionarei, ofiţerul Gheorghe Zaharia, ucis şi apoi tranşat, după cum aveau să stabilească medicii legişti după urmele descoperite pe cele câteva bucăţi din cadavrul lipsit de organe interne, organe genitale şi cap. Doar capul colonelului avea să fie găsit în garsoniera soţilor din Roman, aruncat într-o găleată şi acoperit cu hârtie, între gunoaiele ,,depozitate” într-o debara, prezentând câteva leziuni ce au oferit anchetatorilor indicii preţioase privind urmele de lovituri, confirmate de legişti a fi fost produse cu un corp contondent.

,,Piesele” lipsă, importante pentru ca anchetatorii să aibă o concluzie clară a modului în care ofiţerul a murit, au fost în schimb compensate de alte probe: imaginile de pe camerele de supraveghere din zonele pe unde pensionara a trecut, de la Roman spre Iaşi, în dorinţa ei de a scăpa de cadavru, martorii cheie, etc. Astfel s-a refăcut ,,tabloul” groazei: în noaptea de Înălţarea Crucii, Ana Zaharia a plecat din Roman, fiind surprinsă pe camerele de luat vederi de la o staţie Peco, la ora 0,55, când se urca în autocar cu nişte saci, şi a ajuns la Târgu Frumos la ora 1,30. Cu o seară în urmă, ea a transportat doi saci şi i-a ascuns undeva, în zona autogării, iar luni seara a mai luat un sac şi apoi a urcat, cu cei trei saci, în autocarul spre Iaşi. Şoferul autocarului avea să declare anchetatorilor că l-a surprins faptul că femeia căra nişte saci din care venea un miros ciudat.

Acelaşi lucru avea să-l constate şi taximetristul care a preluat-o şi a dus-o până aproape de piaţa din Târgu Frumos şi care a anunţat poliţia. El a relatat anchetatorilor că femeia avea trei saci grei din care venea un teribil miros, ca de carne stricată, pe care i-a pus în portbagaj şi apoi a dus clienta la piaţă, unde a lăsat-o şi a plecat în altă cursă. Dar toată ciudăţenia l-a pus pe gânduri şi când a revenit din cursă a găsit-o pe Ana Zaharia intrând în Peco, iar faptul că nu mai avea sacii l-a determinat pe taximetrist să anunţe poliţia. Oamenii legii au găsit sacii lângă tomberoanele pieţii şi de aici a început ancheta, preluată de Parchetul Neamţ.

După percheziţiile din garsoniera soţilor Zaharia şi găsirea capului ofiţerului, suspecta a fost arestată.

Cristina IORDACHE