Modul în care se percep penalităţile în cazul depăşirii termenului de plată la obligaţiile fiscale a fost modificat. Reglementările cuprinse în Codul fiscal se referă la calcularea penalităţilor din ziua imediat următoare depăşirii scadenţei. Aşa după cum stabilesc ultimele normative, penalităţile se calculează pentru fiecare zi de întârziere, fiind situate la un nivel de 0,02% pe zi. Ele curg până în ziua stingerii debitului şi ajung la un nivel de 7,3 procente pe an. Anterior, penalităţile erau calculate diferit, în funcţie de numărul de zile de întârziere, existând posibilitatea ca acei contribuabili care nu aveau restanţe prea mari sau care dispuneau de lichidităţi să achite suma datorată în decurs de o lună de zile fără să mai plătească şi penalităţi. Varianta stimula achitarea datoriilor în termen scurt, pentru că altfel penalităţile ce se aplicau erau de 5% din suma datorată dacă aceasta se achita după o lună de la scadenţă şi până în a 90-a zi, sau de 15% dacă se depăşea acest termen.
La penalităţile de întârziere se adaugă şi dobânzi, care au rolul de a compensa întârzierea plăţilor şi devalorizarea sumelor aferente bugetului de stat. Prin urmare, nivelul dobânzii este dublu faţă de cel al penalităţilor şi a fost stabilit la valoarea de 0,04% pe fiecare zi de întârziere. Dobânzile se aplică până în ultima zi de stingere a creanţei.
Cristina IORDACHE