Faptele de evaziune fiscală sunt, acum, mult mai aspru sancţionate, după ce au fost aduse noi modificări la legea privind combaterea evaziunii. Practic, pedepsele cu închisoarea s-au dublat şi noi fapte sunt considerate infracţiuni. Dacă evidenţa contabilă a unei firme a fost distrusă, indiferent dacă a fost cu intenţie sau din culpă, aceasta trebuie refăcută în termenul dispus de organul de control, altfel este considerată infracţiune şi pedeapsa este semnificativă, de închisoare de la 6 luni la 5 ani. Refuzul nejustificat de a prezenta organelor competente documente, bunuri din patrimoniu, cu ocazia verificărilor fiscale, vamale sau financiare, pentru a împiedica aceste controale, într-un termen de 15 zile de la primirea somaţiei, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 6 ani. Înainte, pedeapsa era de la şase luni la trei ani sau amendă. Tot la acest capitol, al verificărilor fiscale, vamale sau financiare, este considerată infracţiune împiedicarea organelor de control de a intra, conform legii, în sedii, spaţii, pe terenuri, faptă ce se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 6 ani, de asemenea dublată. Şi pedeapsa pentru reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, mai mult de 30 de zile, a impozitelor, contribuţiilor şi altor asemenea sume cu regim de reţinere la sursă s-a dublat, prin noua lege limitele fiind stabilite de la unul la 6 ani închisoare.
Prin legea 50/2013 s-a mai prevăzut ca în cazul prejudiciilor, pedepsele să se majoreze considerabil. Astfel, în cazul în care prin evaziune fiscală s-a adus bugetului un prejudiciu mai mare de 100.000 euro limita minimă şi maximă a pedepsei legale se majorează cu 5 ani. Dacă prejudiciul produs este mai mare de 500.000 de euro, atunci limita minimă şi cea maximă a pedepsei se majorează cu 7 ani.
Cristina IORDACHE