Pe lângă rechizite, elevii nevoiaşi vor primi şi ghiozdane

Începând cu acest an școlar, statul asigură achiziționarea de rechizite pentru preșcolari, inclusiv ghiozdane, în completarea pachetelor de rechizite ce se acordă elevilor din ciclul primar și gimnazial. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au anunţat, la finele săptămânii trecute, că a fost aprobată cererea de finanțare depusă de Ministerul Educației Naționale, la începutul lunii septembrie, prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD) 2014-2020.
Mai exact, sunt asigurate fondurile necesare finanțării achiziției a 308.611 ghiozdane pentru elevii din clasele II-VIII (elevii din clasele pregătitoare și I primesc ghiozdane prin programul național), precum și rechizite școlare pentru un număr estimat de 51.539 de preșcolari. Valoarea estimată de achiziție este de 40 lei/elev/an școlar. Din judeţul Neamţ vor beneficia câteva mii de şcolari şi preşcolari, listele urmând a fi definitivate în perioada următoare.
Trebuie subliniat că solicitarea de finanțare a MEN este complementară programului național derulat de Guvernul României în conformitate cu prevederile Legii 126/2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgență a Guvernului nr. 33/2001 privind acordarea de rechizite şcolare și Legii nr. 248 din 28 octombrie 2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate. Obiectivul urmărit este ca prin majorarea bugetului alocat inițial (11.118.363 lei), fiecare copil din grupul țintă să primească în anul școlar 2017-2018 atât rechizite școlare, cât și ghiozdan.
Grupul țintă eligibil este reprezentat de copiii cei mai dezavantajaţi din învăţământul de stat preșcolar, primar şi gimnazial, cursuri de zi, aflați în întreţinerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară.

Geanina NICORESCU