Conducătorii cluburilor din liga a doua, împreună cu membrii FRF, nu au ajuns la nicio concluzie în ceea ce priveşte desfăşurarea sezonului 2015 – 2016 în cel de-al doilea eşalon fotbalistic. Prezenţi la şedinţa de miercuri de la Casa Fotbalului, preşedinţii echipelor din liga a doua au discutat şi au analizat mai bine de 3 ore împreună cu preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, modul de disputare a noului campionat, însă cele două părţi nu au ajuns la niciun acord. Şefii de cluburi îşi doresc în continuare un campionat cu două serii, însă preşedintele Burleanu a solicitat ca noul sezon la liga a doua să fie format dintr-o singură serie cu 22 de formaţii. La această oră, în campionat sunt înscrise 27 de formaţii, iar după termenul limită, adică 22 iulie, s-a înscris şi FCM Dorohoi, situaţie agreată de preşedinţii prezenţi la şedinţa de miercuri. În aceste condiţii, noul campionat ar trebui să fie format din două serii, a câte 14 formaţii, iar sistemul de disputare să fie cu tur şi retur, iar ulterior cu play off în lupta pentru promovare, respectiv cu play out, unde se vor bate echipele de la retrogradare. Preşedintele Răzvan Burleanu a spus la întâlnirea din capitală, unde nu au fost prezenţi toţi reprezentanţii cluburilor din liga a doua, că echipele care se vor înscrie în campionat, iar ulterior se vor retrage, vor fi retrogradate direct în ligile judeţene. De aceea, FRF le-a mai dat răgaz timp de o săptămână şefilor de cluburi să îşi analizeze foarte bine strategiile şi bugetele de care dispun pentru noua stagiune, pentru a se evita situaţiile din campionatul trecut, când mai multe cluburi s-au retras din competiţie. Şeful FRF le-a sugerat cluburilor care întâmpină probleme de ordin financiar să se înscrie în liga a treia. „Până la data limită s-au înscris 27 de echipe, care au fost repartizate în două serii, seria întâi cu 13 echipe, iar seria a doua cu 14 echipe. Sistemul de joc este cel de până acum, play off, play out. În acelaşi timp, le-am transmis cluburilor, iar luni acest lucru va fi întărit şi din punct de vedere regulamentar, că o echipă care începe competiţia şi se retrage ulterior, atunci ea va fi retrogradată în ultimul eşalon fotbalistic în judeţul respectiv. Acest lucru nu era cunoscut de cluburi, de aceea, până pe 29 iulie, fiecare are dreptul să se gândească încă o dată dacă începe competiţia sau nu. La 29 iulie putem să ajungem şi la o singură serie, în care nu se va mai juca play off şi play out, chiar din următorul sezon, în contextul în care mai mult de 5 echipe se retrag. Adică dacă ele conştientizează că au şanse mari să se retragă pe parcursul competiţiei. Şi astfel, în loc să se ducă în liga a cincea sau a şasea, fac un pas înapoi şi joacă în liga a treia. Până acum regulamentul era sancţiune cu retrogradare în eşalonul imediat inferior pentru retragere, dar de acum va fi unul mult mai dur pentru a nu afecta competiţia”, a spus preşedintele Burleanu la întâlnirea de miercuri de la FRF. Clubul Ceahlăul a fost reprezentat de directorul executiv Ioan Mironaş la şedinţa din capitală, iar oficialul pietrean speră ca noul sezon să aibă 28 de formaţii şi două serii. „Pe 29 iulie nu va fi o şedinţă propriu-zisă ci un termen limită pentru echipe de a-şi stabili priorităţile pentru noul sezon. Eu sunt convins şi sper că vor fi două serii a câte 14 formaţii şi cred de asemenea că şi FCM Dorohoi va fi acceptat în campionat. Cerinţele impuse de federaţie mi se par normale şi cred că toate cluburile le vor respecta cu stricteţe pentru că altfel vor suferi consecinţe. Sper ca toate cluburile să îşi rezolve problemele până pe 29 iulie, iar atunci să stabilim toate datele, de componenţă a seriilor, de sistem de desfăşuare şi de alte aspecte. Noi ne-am reunit ieri, după două amânări, şi sperăm să găsim banii necesari pentru a duce competiţia la bun sfârşit şi de ce nu să ne gândim şi mai sus şi anume o eventuală revenire pe prima scenă fotbalistică”, a spus oficialul de la FC Ceahlăul. Dacă vor fi două serii, Ceahlăul va face parte din seria întâi şi, din punct de vedere geografic, ar avea următoarele adversare: ACS Berceni, Bucovina Pojorâta, Dacia Unirea Brăila, Rapid CFR Suceava, Chindia Târgovişte, Dunărea Călăraşi, SC Bacău, CS Baloteşti, FCM Dorohoi, Gloria Buzău, FC Oţelul, Farul Constanţa şi Rapid Bucureşti. La prima vedere, în condiţiile în care la Rapid şi Oţelul sunt mari probleme financiare, echipa lui Costel Ilie poate spera şi se poate gândi la promovare, dacă vor fi bani, iar dacă actualul lot ar fi cât de cât îmbunătăţit. Dacă la întâlnirea de pe 29 iulie nu se va modifica nimic, componenţa seriei a doua va fi următoarea: Academia Argeş, FCM Baia Mare, Şoimii Pâncota, UTA Bătrâna Doamnă, ACS Rm. Vâlcea, FC Bihor Oradea, FC Caransebeş, Olimpia Satu Mare, Gaz Metan Mediaş, Metalul Reşiţa, CS Mioveni, FC Braşov, Universitatea Cluj şi Unirea Târlungeni.