Paznic de vânătoare ameninţat de braconieri

Patru bărbaţi înarmaţi până-n dinţi şi porniţi la vânătoare prin pădurea de la Vulpăşeşti- Sagna, deşi ştiau foarte bine că e perioadă de prohibiţie, au fost surprinşi de paznicul de pe fondul cinegetic şi puşi pe fugă.

Poliţiştii din Roman au pornit pe urmele braconierilor imediat după ce au primit o sesizare din partea asociaţiei de vânători care gestionează fondul cinegetic 48 Vulpăşeşti. În urma cercetărilor, oamenii legii au stabilit că, în seara de 20 martie, paznicul i-a surprins la braconaj pe Bogdan B., de 23 de ani, din Roman, Paul M., de 35 de ani, Constantin M., de 50 de ani şi pe Victor O., de 34 de ani, toţi din comuna Sagna. În seara cu pricina, Bogdan B., deţinător legal de armă de vânătoare, a luat de acasă puşca şi muniţia şi, împreună cu tovarăşii săi s-a deplasat cu un autoturism pe fondul cinegetic 48 Vulpăşeşti, la aproximativ 500 metri de localitatea Sagna, unde au fost depistaţi de paznicul de vânătoare. Fiind surprinşi, braconierii au ameninţat paznicul cu un cuţit, după care au fugit.

Poliţiştii le-au întocmit dosar penal pentru infracţiunile de braconaj, efectuarea fără drept de operaţiuni cu muniţie, port fără drept de cuţit şi ameninţare. Arma de calibru 16,26 mm şi cartuşele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.