Paza în licee, după buget şi noroc

agent paza

* Din cauza cartelelor de acces magnetizate, uşile de la Liceul Economic stau deschise

*Securitatea la Colegiul de Informatică, lăsată în plata… părinţilor

* Colegiului Transporturi nu are pază strictă, pentru că perimetrul unităţii nu poate fi îngrădit

Nici n-a început bine anul şcolar şi numărul absenţelor la nivelul unităţilor şcolare din judeţul Neamţ a trecut de 20.000. Nici actele de violenţă nu s-au lăsat prea mult aşteptate, fiind înregistrate 46 în prima lună de cursuri. Însuşi premierul Victor Ponta a atras atenţia că numai 25% din şcolile din ţară au pază, în cele mai multe cazuri fiind asigurată de firme private, iar aproximativ 7% dintre unităţi nu sunt împrejmuite.

Într-un tur al liceelor din Piatra Neamţ am constatat cum stau lucrurile în realitate. Am vrut să vedem cine stă „cu ochii” pe liceeni ca să nu chiulească, prin ce mijloace este asigurată securitatea  în incinta unităţilor şcolare şi prin ce metode este menţinut un climat lipsit de incidente. Am constatat că a avea posturi de paznic  în schema de personal este un noroc, pentru că altfel conducerea se vede nevoită fie să pună îngrijitorii „să vadă” şi de elevi, fie ajung la „mâna” părinţilor pentru angajarea unor paznici. Sistemele de supraveghere  dau, uneori, rateuri- chiar ieri erau probleme la Colegiul Tehnic de Transporturi- iar metoda de securizare a intrării prin folosirea cartelei magnetice poate deveni inactivă tot din motive tehnice. La Liceul Economic uşile nu mai pot fi securizate încă de la sfârşitul anului şcolar trecut, când cartelele elevilor de la clasele a X-a s-au demagnetizat.

 

* Elevii Colegiului Tehnic de Transporturi nu sunt „îngrădiţi”

 

„Avem trei paznici care asigură supravegherea pentru schimbul doi şi trei, iar pentru schimbul unu paza o asigură personalul şcolii. Elevii care chiulesc sunt supuşi rigorilor Regulamentului intern al şcolii, aprobat în lectoratul cu părinţii şi de consiliul elevilor” , ne-a declarat Ana Maria Hogea, directoarea Colegiului Tehnic de Transporturi Neamţ.

Asigurarea pazei cu personalul şcolii înseamnă supravegherea coridoarelor în timpul pauzelor de către profesorii desemnaţi, iar elevii care sunt prinşi că au chiulit sunt puşi să lucreze în folosul şcolii, să dea cu mătura ori cu bidineaua, putându-se ajunge până la aplicarea unor amenzi sau scăderea notei la purtare. Ieri, la orele dimineţii, în pauze puteai vedea trotuarul din faţa liceului plin de elevi, unii dintre ei mergând, în grupuri, „la vale”. I-am întrebat pe unii dintre ei unde pleacă şi ne-au cam râs în nas…

Aşa cum a subliniat şi directoarea colegiului, ideal pentru sporirea securităţii în şcoală dar şi pentru prevenirea chiulului ar fi îngrădirea perimetrului şi angajarea unui paznic la calea de acces, însă, fiind învecinat cu Muntele Cârlomanu şi cu strada Ţărăncuţa, pentru a construi un gard ar fi nevoie de bani foarte mulţi, bani de care colegiul nu dispune. Şi aşa, conducerea abia reuşeşte să asigure cheltuielile de întreţinere a echipamentelor de supraveghere existente, din veniturile extrabugetare, cum ar fi din închirierea sălii de sport.

Camerele de supraveghere au fost achiziţionate din venituri extrabugetare ale şcolii şi sunt  montate pe coridoare. Ieri, însă, sistemul de monitorizare se defectase, însă a fost chemat un echipaj de intervenţie de la firmă şi problema a fost rezolvată.

Elevii pot intra în şcoală cu ajutorul  cartelelor magnetice cumpărate de fiecare dintre ei, contra sumei de 10 lei/bucata. Sistemul în sine a fost achiziţionat printr-o sponsorizare oferită de o firmă din Bucureşti.

 

* Uşi deschise la Liceul Economic

 

Accesul elevilor în clădirile Liceului Economic Piatra Neamţ se face, teoretic, pe bază de cartele, însă practic uşile sunt lăsate deschise din cauza unor probleme… tehnice. Anul trecut s-au demagnetizat cartelele de la clasele a X-a şi de atunci nu s-au mai putut ţine uşile încuiate. Acum, trebuie realizate şi cardurile pentru elevii de a IX-a , aşa încât va mai dura o vreme până la rezolvarea acestei probleme de securitate. Conducerea liceului ne asigură, însă, că nimeni din afara liceului nu intră în incintă pentru că există paznic la poarta de acces, om plătit de şcoală.

Şi poliţistul de proximitate se implică în special în asigurarea unui climat de linişte în incinta unităţii şcolare în sensul derulării unor activităţi de prevenire a violenţei, după cum ne-a spus profesoara Magdalena Todiresei, director adjunct la Liceul Tehnologic Economic. „Chiar zilele acestea se derulează un proiect de prevenire a violenţei în şcoală. Acest poliţist participă, lunea şi marţea, la orele de dirigenţie, le vorbeşte elevilor despre consecinţele violenţei verbale şi fizice şi chiar aduce, spre vizionare, filme educative elocvente”, a subliniat domnia sa.

 

* Leafa paznicului de la Colegiul de Informatică, plătită de părinţi

 

Colegiul Naţional de Informatică Neamţ, printre puţinele care are şi campus, nu-şi poate permite să plătească decât doi paznici- care vin la serviciu pe timp de noapte- şi doi muncitori care au, printre îndatoriri, şi supravegherea elevilor. Directorul adjunct Vasile Diaconu ne-a spus că, din această cauză, angajarea încă a unui paznic, pentru schimbul unu, când elevii sunt la cursuri, nu a fost posibilă decât cu aportul financiar al… părinţilor: „Practic, Comitetul de Părinţi a luat hotărârea ca, în intervalul orar 7.30- 15.30 să avem un paznic la poartă, plătit de părinţii celor 900 de elevi ai şcolii”.

Directorul adjunct Diaconu a subliniat faptul că unitatea nu-şi permite financiar nici achiziţionarea unui sistem de supraveghere video în unitate. De supraveghere video beneficiază doar căminul, unde la parter sunt sălile de clasă pentru cei mici- V-VIII, şi holurile de la etaje.

Cei mai mulţi paznici angajaţi – 13- are Colegiul „Gh. Cartianu”, însă normarea privilegiată este justificată de existenţa celui mai mare campus din municipiu.

 

* Colegiul Petru Rareş-  lăsat cu doar două căi de acces

 

După doi ani în care elevii au intrat numai pe poarta din dreptul sălii de sport, directorul Mihai Obreja a luat decizia de a încuia definitiv calea de acces. Având în vedere că s-au terminat lucrările de la pietonala de la Turnul lui Ştefan cel Mare, a fost redeschisă poarta dinspre pietonal pentru elevi, iar profesorii intră în unitate pe uşa principală. Nu au fost lăsate trei căi de acces pentru că nu este decât un singur paznic disponibil, inclus în schema de personal, în statul de funcţii.

Profesorul Mihai Obreja, directorul Colegiului Naţional Petru Rareş, a precizat că, potrivit legii, există obligaţia să securizeze intrările şi pe cât posibil să fie o singură cale de acces, însă subliniază că au fost luate toate măsurile ca ambele intrări să fie bine păzite, astfel încât nici o persoană străină să nu pătrundă în şcoală fără a putea fi legitimată şi nici un elev să nu părăsească şcoala în timpul orelor de curs decât motivat şi cu bilet de voie.

„Asigurarea securităţii elevilor şi a personalului didactic la Colegiul Naţional Petru Rareş reprezintă o preocupare curentă. Drept dovadă, noi avem înscrise în regulamentul de ordine interioară procedurile ce trebuie respectate de către toţi elevii şi salariaţii privind accesul şi plecarea din unitate. Şcoala este securizată, avem un plan de pază aprobat de Poliţia Municipiului Piatra Neamţ. În acest plan sunt trecute foarte clar obligaţiile pe care le avem noi de îndeplinit. Sistemul nostru de protecţie şi securitate se realizează prin camere de luat vederi- pentru sistem de alarmă în caz de atacuri din exterior, dar şi printr-un paznic care, pe durata   cursurilor verifică şi asigură intrarea şi ieşirea din şcoală conform regulamentului. Există şi un plan comun, local semnat de conducerea liceului, poliţie si consiliu local. Elevii nu pleacă din şcoală în timpul orelor de curs decât cu aprobarea directorului, pe baza unui bilet de voie şi confirmarea părinţilor, o procedură stipulată foarte clar în regulament. Astfel, avem posibilitatea să ştim în orice moment câţi elevi avem în şcoală. Avem şi un sistem de control-acces pe bază de cartelă, fiecare elev având obligaţia să treacă prin acest sistem, astfel încât dimineaţa, imediat după începerea orelor de curs, putem lista rapoartele pe clasă şi ştim exact, nominal, ce elevi sunt în clasă şi ce elevi absentează” .

 

Geanina NICORESCU