Patru vânători au rămas şi fără permis

20/12/2017

Cu ocazia verificării unei grupe de vânători aflați la o vânătoare organizată pe fondul cinegetic nr. 5 denumit Podoleni, poliţiştii au constatat că doi vânători foloseau arme de vânătoare semiautomate cu încărcătorul modificat, astfel încât să permită transformarea în arme ale căror încărcător şi cameră pot ţine mai mult de 3 cartuşe, iar alți patru vânători purtau armele de vânătoare altfel decât în toc ori și fără să fie asigurate corespunzător. “Au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, iar ca măsuri complementare s-a dispus anularea dreptului de deținere arme și muniții la un număr de patru vânători și confiscarea celor două arme de vânătoare semiautomate care aveau modificat încărcătorul sau camera cartușului au fost confiscate. Reamintim faptul că în cazul armelor de vânătoare semiautomate este interzisă schimbarea sau modificarea încărcătorului sau camerei cartuşului, astfel încât să permită transformarea în arme ale căror încărcător şi cameră pot ţine mai mult de 3 cartuşe. Nerespectarea acestei obligații este sancționată contravențional cu amendă de la 1.001 la 2.000 lei, anularea dreptului de deţinere, de port şi folosire a armelor și confiscarea armelor”, a precizat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ. De asemenea, reprezentantul IPJ a subliniat că transportul armelor de vânătoare, pentru care s-a acordat deţinătorului dreptul de a le purta şi folosi, de la domiciliul sau reşedinţa acestuia la locul unde urmează să se desfăşoare vânătoarea potrivit legii se face numai în anumite condiţii: armele trebuie ţinute în toc sau husă, asigurate şi neîncărcate cu muniţie;să se afle în permanenţă numai asupra sa şi să nu fie înmânată, sub nicio formă, altor persoane, cu excepţia armurierilor, intermediarilor, organelor de poliţie competente, precum şi personalului abilitat prin lege să păstreze şi să asigure securitatea temporară a armelor, la intrarea în instituţiile publice, în mijloacele de transport naval sau aerian, precum şi în alte locuri unde portul armei este interzis prin lege; deţinătorul să nu se afle sub influenţa băuturilor alcoolice, produselor sau substanţelor stupefiante, a medicamentelor cu efecte similare acestora ori în stare avansată de oboseală sau să nu sufere de afecţiuni temporare, de natură să genereze o stare de pericol, în condiţiile în care poartă arma asupra sa. Nerespectarea obligațiilor este sancționată contravențional cu amendă de la 2.001 lei la 5.000 lei și anularea dreptului de deţinere, de port şi folosire a armelor și munițiilor.

Geanina NICORESCU